China a injectat peste 110 miliarde de dolari pentru a stimula economia

Banca centrală a Chinei a pus marţi 17 miliarde de dolari la dispoziţia a 14 instituţii financiare, la o zi după ce a injectat aproape 100 de miliarde de dolari în două mari bănci de stat, toate acestea măsuri fiind destinate să stimuleze economia, transmite AFP.
Economica.net - mie, 19 aug. 2015, 12:12
China a injectat peste 110 miliarde de dolari pentru a stimula economia

Economia chineză, a doua mare economie a lumii, a înregistrat anul trecut o creştere de 7,4%, cel mai slab avans înregistrat după 1990, iar tendinţa de încetinire a continuat în acest an cu o creştere de 7% în primele două trimestre. Pentru ansamblul acestui an, Guvernul de la Beijing mizează pe o creştere de 7% însă chiar şi acest obiectiv, care ar constitui cea mai slabă performanţă a Chinei din ultimul sfert de secol, pare greu de atins.

Marţi, Banca Poporului (PBOC) a finalizat o injecţie de capital de 48 de miliarde de dolari în China Development Bank şi o alta de 45 de miliarde de dolari în Export-Import Bank of China. Aceste injecţii sunt destinate întăririi capitalului celor două instituţii financiare de stat şi sprijinirii economiei. Miercuri, PBOC a anunţat că a furnizat alte 110 miliarde de yuani (17,2 miliarde de dolari) unui număr de 14 instituţii financiare prin facilitatea sa de creditare pe termen mediu, în ideea de a menţine lichiditatea în sistemul bancar. Instituţia a încurajat băncile să utilizeze aceste fonduri pentru a susţine micile companii, sectorul agricol precum şi verigile slabe din economia chineză.

‘Acest lucru sugerează că Banca centrală încearcă în prezent să orienteze aceste fonduri spre economia reală, în special spre companiile exportatoare şi construcţia de infrastructuri’, a explicat Wang Shengzu, economist la Barclays Capital.

În încercarea de a stimula activitatea economică, Banca centrală a Chinei a redus de patru ori dobânda de bază în perioada care a trecut după luna noiembrie 2014 şi, de asemenea, a redus de mai multe ori nivelul rezervelor minime obligatorii, totul în încercarea de a stimula băncile să acorde mai multe credite. ‘Fondurile eliberate prin intermediul precedentelor măsuri de relaxare a politicii monetare nu au ajuns în economia reală. În schimb, majoritatea au rămas blocate în instituţiile financiare sau au ajuns pe pieţele bursiere’, a subliniat Wang Shengzu.

Bursa de la Shanghai a înregistrat o creştere de 150% în perioada iunie 2014-iunie 2015, stimulată de o îndatorare masivă a investitorilor, încurajaţi să contracteze noi datorii pentru a achiziţiona acţiuni. Însă această creştere spectaculoasă a pieţei bursiere, fără nicio legătură cu încetinirea economiei reale, a luat sfârşit la mijlocul lunii trecute când bursa chineză a pierdut peste 30% în trei săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...