Rusia şi NATO au nevoie de noi reguli pentru a preveni riscul declanşării unui război – foşti miniştri

Rusia şi NATO trebuie să se pună de acord asupra unor noi reguli în cazul unor întâlniri neprevăzute între forţe militare pentru a reduce riscul declanşării unui război între Moscova şi Occident, a avertizat miercuri un grup format din foşti miniştri ai apărării şi de externe, relatează Reuters.
Economica.net - mie, 26 aug. 2015, 12:54
Rusia şi NATO au nevoie de noi reguli pentru a preveni riscul declanşării unui război - foşti miniştri

În condiţiile în care atât Rusia, cât şi NATO îşi intensifică exerciţiile militare din cauza crizei din Ucraina, incidente, precum confruntări în aer între avioane militare rivale, sunt în creştere.

Cerând organizarea unei reuniuni la nivel înalt NATO-Rusia, grupul de 14 foşti miniştri – printre care fostul ministru de externe rus Igor Ivanov, fostul ministrul german al apărării Volker Ruehe şi omologi ai lor din Marea Britanie, Franţa, Spania şi Turcia – au declarat că regulile de comunicare pe mare şi în aer sunt extrem de importante.

‘Există riscul fie al unor greşeli de calcul periculoase, fie al unui accident care ar putea declanşa o agravare a crizei sau chiar o confruntare militară directă’, au spus foştii miniştri într-un raport publicat de European Leadership Network, un think-tank cu sediul la Londra.

Potrivit organizaţiei nonprofit, din martie 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea, au fost înregistrate 66 de ‘contacte’ neprevăzute între forţe militare ruse şi ale NATO, şi între Rusia pe de o parte şi Finlanda şi Suedia de cealaltă parte, pe care NATO se bazează ca state partenere.

NATO a respins orice sugestie că exerciţiile sale militare ar putea contribui la declanşarea unui război în Europa şi a precizat că Rusia ar putea să ia măsuri pentru a detensiona situaţia chiar înainte de încheierea unor noi acorduri.

‘Rusia dispune deja de multe instrumente pentru a evita un conflict neintenţionat, pentru a reduce tensiunile şi pentru a creşte transparenţa, variind de la acorduri pentru controlul armelor la măsuri voluntare. Ar trebui să se concentreze pe punerea în aplicare a angajamentelor existente’, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO Oana Lungescu.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile ruseşti de......
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...