Prokopis Pavlopoulos va convoca, vineri, alegeri anticipate în Grecia – surse

Preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, va anunţa vineri decizia de a convoca alegeri anticipate, afirmă un oficial de la Preşedinţia elenă, citat de site-ul agenţiei Reuters, anunţă Mediafax.
Economica.net - mie, 26 aug. 2015, 19:11
Prokopis Pavlopoulos va convoca, vineri, alegeri anticipate în Grecia - surse

După demisia premierului Alexis Tsipras, Prokopis Pavlopoulos acordase unui politician conservator şi unui lider de extremă-stânga sarcina formării unui nou guvern în tentativa de a amâna organizarea unor noi alegeri parlamentare după doar şapte luni, potrivit Mediafax.

În contextul în care cei doi premieri desemnaţi au eşuat în aceste demersuri, Pavlopoulos intenţionează să acorde sarcina formării unui guvern interimar judecătoarei Vassiliki Thanou, actualul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.

„Vineri, preşedintele va stabili data alegerilor anticipate, probabil pe 20 septembrie”, a declarat un oficial din cadrul Preşedinţiei Greciei.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, şi-a prezentat demisia săptămâna trecută, în contextul impasului politic.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...