Şeful MES crede că FMI ar putea participa cu 16 miliarde de euro la programul destinat Greciei

Directorul Mecanismului european de stabilitate (MES), Klaus Regling, a declarat joi că se aşteaptă ca Fondul Monetar Internaţional să participe cu până la 16 miliarde de euro la cel de-al treilea program de asistenţă destinat Greciei, transmite Dow Jones Newswires, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 27 aug. 2015, 13:17
Şeful MES crede că FMI ar putea participa cu 16 miliarde de euro la programul destinat Greciei

‘Nu mai avem poziţii opuse’, a declarat Klaus Regling referindu-se la diferenţele de opinie existente între guvernele din zona euro şi FMI cu privire la noul program de asistenţă destinat Greciei. Potrivit lui Regling, şansele implicării FMI au crescut după ce Fondul a acceptat modelul european de calculare a stabilităţii datoriei Greciei care ţine cont de necesităţile brute de refinanţare ale Grecii şi nu de nivelul total al datoriei Greciei.

Oficial, până acum participarea FMI la cel de-al treilea program de asistenţă destinat Greciei nu est sigură. Fondul susţine că nivelul datoriei Greciei este nesustenabil şi această ţară are nevoie de o ‘reducere semnificativă a datoriei, care să meargă mai departe de ceea ce a fost luat în discuţie până acum de guvernele din zona euro’.

Klaus Regling a apreciat că discuţii referitoare la restructurarea datoriei Greciei ar putea avea loc în toamnă, însă o reducere a valorii nominale a datoriei Greciei, operaţiune cunoscută sub denumirea de haircut, nu este pe agenda discuţiilor. În schimb, creditorii ar putea vorbi despre prelungirea maturităţii obligaţiunilor greceşti şi transferul către Grecia a profiturilor înregistrate de Băncile centrale de pe urma portofoliilor lor de obligaţiuni greceşti, a spus Regling. Acesta a adăugat însă că reducerea dobânzilor pentru împrumuturile acordate de MES, şi predecesorul său EFSF, nu este posibilă deoarece aceste dobânzi sunt deja foarte mici.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a semnat un memorandum de înţelegere cu Grecia, pentru un nou program de sprijin pentru stabilitate pe trei ani. În cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES) – ‘zidul de protecţie’ al finanţelor Europei, înfiinţat în 2012 ca răspuns la criza financiară globală – se va putea aloca Greciei, în următorii trei ani, o sumă maximă de 86 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi, cu condiţia ca autorităţile elene să pună în aplicare reforme menite să rezolve dificultăţile fundamentale cu care se confruntă economia şi societatea Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...