Se schimbă şeful BCR: Sergiu Manea este primul primul român numit de Erste la conducerea băncii

Banca Comercială Română (BCR) va avea, din această toamnă, un nou director general executiv. Consiliul de Supraveghere al BCR l-a desemnat pe Sergiu Manea pentru funcţia de CEO. Actualul CEO, Tomas Spurny, a decis să demisioneze şi va părăsi la sfârşitul lunii septembrie funcţia pe care o ocupă de trei ani şi jumătate. 
Economica.net - lun, 31 aug. 2015, 11:06
Se schimbă şeful BCR: Sergiu Manea este primul primul român numit de Erste la conducerea băncii

Spurny a decis să plece de la BCR pentru a da curs altor oportunităţi profesionale, potrivit unui comunicat transmis luni de cea mai mare bancă din România. Este director general al BCR de trei ani şi jumătate, cu mandatul de a gestiona un amplu proces de restructurare şi redresare financiară a băncii.

Sergiu Manea va prelua funcţia de CEO al BCR începând din 1 octombrie 2015. Mandatul trebuie mai întâi aprobat de BNR. Manea s-a alăturat BCR în anul 2012. Anterior, a lucrat peste 15 ani la nivel internaţional, în roluri manageriale de investment şi corporate banking. Este pentru prima dată când Erste numeşte un român la conducerea BCR.

Sergiu Manea, noul CEO al BCR

În poziţia sa de Vicepreşedinte,e acesta a asigurat conducerea liniei funcţionale Corporate supervizând diviziile de servicii bancare pentru companii mari, reţeaua de centre comerciale dedicate companiilor mici şi mijlocii, investment banking, pieţe de capital, trazacţii bancare & finanţarea comerţului, sector public & finanţarea infrastructurii.

„Încă de la început m-am simţit privilegiat datorită energiei, satisfacţiei şi mândriei pe care am avut ocazia să le trăiesc alături de colegii mei şi de clienţii BCR. În acest moment mă simt cu atât mai privilegiat şi mai stimulat de mandatul de a conduce banca într-un nou ciclu de dezvoltare, urmând unui progam de redresare derulat cu succes. BCR este o bancă pentru România şi întreaga echipă de aici priveşte cu încredere către îndeplinirea acestei misiuni din ce în ce mai bine, urmărind să ofere servicii de intermediere financiară sustenabilă, sprijinind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, asigurând prin toate eforturile noastre prosperitate şi siguranţă financiară pentru clienţii noştri”, a declarat Sergiu Manea în comunicatul BCR.

„Sunt profund recunoscător întregii echipe a BCR, care a trecut printr-o perioada foarte dificilă, pe parcursul căreia am reuşit împreună să redresăm compania către profitabilitate şi să construim bazele pentru un viitor de succes. În ceea ce mă priveşte, după ce mi-am petrecut peste jumătate din cariera mea profesională în diverse poziţii manageriale în străinătate, aştept cu nerăbdare să mă întorc la Praga, oraşul meu de origine, unde am decis să dau curs unei alte oportunităţi de a ocupa o poziţie managerială”, a declarat Tomas Spurny.

„Tomas Spurny a asigurat conducerea băncii într-o perioadă crucială pentru BCR. Au fost perioade pline de provocări, însă el a gestionat cu succes unul dintre cele mai complexe procese de restructurare de pe piaţa bancară românească. BCR este pregatită pentru o nouă perioadă de creştere şi performanţe comerciale. Sunt profund recunoscător pentru toate eforturile sale şi îi urez lui Tomas mult succes în noile sale proiecte. În acelaşi timp, suntem deosebit de încântaţi să anunţăm numirea lui Sergiu Manea drept CEO al BCR. El a avut o contribuţie majoră la redresarea băncii şi avem totală încredere în capacitatea sa de a conduce întreaga
echipă a BCR, continuând eforturile de a consolida poziţia BCR de lider al sectorului retail şi corporate”, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group.

BCR, cea mai mare din România, a raportat un profit net de 603 de milioane de lei (135,7 milioane de euro), în primul semestru din 2015, ca urmare a scăderii costurilor de risc, consecinţă a înlăturării de credite neperformante din bilanţ. În anul 2014, BCR a înregistrat o pierdere netă de 2,8 miliarde de lei, din cauza provizioanelor de risc constituite pe fondul operaţiunilor de curăţare a creditelor neperformante din bilanţ. Banca este în curs de vânzare a unui portofoliu de active toxice cu o valoare nominală de 3,5 miliarde de euro, după ce anul trecut a reuşit să scape de credite nepeformante de aproximativ 1 miliard de euro.

Ponderea creditelor neperformante în soldul total al împrumuturilor a ajuns la 23,1% la 30 iunie 2015, faţă de 29,3% în semestrul 1 din 2014, în timp ce rata de acoperire a creditelor neperformante a ajuns la 76,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...