Cu legea, fiscal, pe lege călcând?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Esenţa problemei noului Cod Fiscal nu este nicidecum, aşa cum s-a încercat şi este pe cale să reuşească să se impună în opinia publică, una a unei ciocniri de orgolii între instituţii (Comisia Europeană, FMI or, mai nou, BNR versus Guvern) sau între adepţii diverselor curente de gîndire economică. Adevărata problemă constă în deplina neconcordanţă existentă între schimbarea de direcţie de politică economică cu statutul de membru al Uniunii Europene, cu propriile angajamente ce decurg din acest statut, plus o nepăsare aş zice, iresponsabilă faţă de evoluţiile mediului extern. Cine este dispus astăzi să finanţeze, şi mai ales la ce costuri, un deficit ce se cască nu ca urmare a vreunei situaţii excepţionale, ci din considerente pur electorale? Cum se împacă noua politică fiscală cu angajamentul asumat de adera la euro în 2019, în condiţiile în care acesta semnalizează derapaje de proporţii de la criteriile nominale?

Răspunsurile la acest tip de întrebări fie lipsesc cu desăvârşire fie sunt de-a dreptul revoltătoare prin superficialitatea lor. Şi n-ar trebui, pentru că, potrivit legii nr 69-2010 republicată în 14 mai anul acesta stă scris că „Guvernul are obligaţia de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent şi de a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi RISCURILE fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung. Sustenabilitatea finanţelor publice presupune, ca pe termen mediu şi lung, Guvernul să aibă posibilitatea să gestioneze riscuri sau situaţii neprevăzute, fără a fi nevoit să opereze ajustări semnificative ale cheltuielilor sau deficitului bugetar cu efecte DESTABILIZATOARE din punct de vedere economic sau social.” Nu cred că trebuie să fii jurist pentru a decela gradul de încălcare a acestui articol de lege, pentru referinţe articolul 4, punctul 3 din legea sus-menţionată.

Să zicem însă că aici chestiuni de nuanţă, pentru că, nu-i aşa, reprezentanţii noului val de economişti pot veni oricând să întrebe ce se înţelege prin sustenabilitate sau ce sunt acelea efecte destabilizatoare, în lumina lozincii că orice reducere de taxare este binevenită oricând, sub orice pretext. În urma ultimelor negocieri unul dintre liderii politici a anunţat că deficitul bugetar pentru anul viitor va fi undeva între 1,7% şi 2% din PIB. Acest enunţ este desigur menit să liniştească pe cei care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de un derapaj major al deficitului bugetar în urma adoptării de la 1 ianuarie 2016 a noului Cod Fiscal. Mai ales în contextul în care la scăderea permanentă de venituri se adaugă creşterea permanentă de cheltuieli prin promisiuni de majorare cu multe procente a cheltuielilor cu personalul bugetar. O fi liniştitor, dar până una alta ar fi ilegal…Pentru că, iată ce grăieşte legea nr. 182|2014, la articolul 2 ce are 3 puncte foarte interesante: 1. Plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsuli intern brut, este în anul 2015 de minus 1,8%, iar în anul 2016, de minus 1,1%. 2. Plafonul cheltuielilor de personal al bugetului general consolidat, exprimat ca procent în PIB este de 6,8% în 2015 şi de 6,6% în anul 2016.3.La elaborarea legii bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pentru anii 2015 şi 2016, plafoanele indicatorilor prevăzute la alin.1 şi 2. sunt OBLIGATORII.

P.S. La ora la care scriu acest articol, Comisia de buget-finanţe a trecut deja cu lejeritate peste prevederile legale sus-amintite.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României.

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR şi nici al Economica.net