FMI şi BM vor organiza reuniunile anuale din 2018 în Indonezia

Adunările generale anuale din 2018 ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale vor avea loc la Bali Nusa Dua, Indonezia, în luna octombrie 2018, în urma votului consiliilor guvernatorilor celor două instituţii financiare internaţionale, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 13:46
FMI şi BM vor organiza reuniunile anuale din 2018 în Indonezia

Timp de doi ani consecutivi reuniunile generale anuale sunt organizate de FMI şi BM la Washington iar odată la trei ani aceste reuniuni au loc în unul din statele membre. În 2015 reuniunile generale ale FMI şi BM vor avea loc la Lima, Peru, în luna octombrie. Alte state care au găzduit recent reuniuni anuale FMI şi BM sunt Japonia, Turcia, Singapore, EAU şi Cehia.

‘Aş dori să mulţumesc Guvernului şi populaţiei din Indonezia pentru că vor găzdui adunările generale anuale din 2018. Aceasta va fi o oportunitate unică de a pune în valoare realizările economice şi sociale din Indonezia, precum şi cultura, frumuseţea şi vitalitatea acestei ţări’, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, care în prezent efectuează o vizită în Indonezia.

Reuniunile generale ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale aduc laolaltă guvernatori de bănci centrale, miniştrii de Finanţe, directori de companii, reprezentanţi ai societăţii civile, mediului academic şi media pentru a discuta chestiuni de interes global, inclusiv perspectivele economiei mondiale, stabilitatea financiară mondială, dezvoltarea economică şi schimbările climatice.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...