Ungaria va retrimite imigranţii economici în ţara din care au intrat pe teritoriul său

Ungaria va înregistra toţi imigranţii care sosesc şi îi va retrimite pe imigranţii economici în ţara din care ei au intrat pe teritoriul ungar, a anunţat marţi ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 20:02
Ungaria va retrimite imigranţii economici în ţara din care au intrat pe teritoriul său

Şeful diplomaţiei ungare a adăugat că ţara sa, care se confruntă cu un aflux masiv de imigranţi de câteva luni, nu susţine sistemul de cote pentru distribuirea imigranţilor între statele membre ale Uniunii Europene, argumentând că un astfel de sistem nu face decât să-i încurajeze pe imigranţi şi pe traficanţii de persoane.

”Intenţionăm să-i înregistrăm pe toţi imigranţii, indiferent de faptul că nu suntem prima ţară în care ei intră. Vom înregistra pe oricine prezintă o cerere de azil şi respectă procedura. Dacă decizia este pozitivă refugiatul poate rămâne, dar dacă ea nu este pozitivă atunci noi nu putem oferi adăpost imigranţilor economici, nu putem prelua această sarcină, aşadar ei vor fi returnaţi acolo de unde vin” în Ungaria, a spus Szijjarto, aflat la o conferinţă la Bled, în Slovenia.

Anterior în cursul zilei de marţi, autorităţile ungare au blocat intrarea imigranţilor în Gara de Est (Keleti) din Budapesta, de unde aceştia intenţionau să plece spre Germania.

Decizia a atras reacţia a sute de imigranţi, care au cerut ca ca gara să fie redeschisă şi să li se permită continuarea călătoriei către Germania.

Imigranţii fluturau bilete de tren, aplaudau, huiduiau, fluierau şi strigau ‘Germania, Germania!’, în timp ce agenţi ai poliţiei ungare erau aşezaţi în dispozitiv la intrarea în gară.

Întrebat de ce a fost închisă în gara, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat pentru Reuters că Ungaria a încercat să pună în aplicare legislaţia UE, care stipulează că orice persoană care doreşte să călătorească în Europa trebuie să deţină un paşaport valabil şi o viză Schengen.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...