Ceasurile inteligente si calculatoarele, vedetele Salonului IFA Berlin din acest an

Ceasurile inteligente (smartwatches) şi calculatoarele vor ţine capul de afiş în acest an la Salonul IFA de la Berlin, cea mai mare expoziţie de produse electronice din Europa, transmite AFP, citată de Mediafax
Economica.net - mie, 02 sept. 2015, 07:36
Ceasurile inteligente si calculatoarele, vedetele Salonului IFA Berlin din acest an

Peste 240.000 de vizitatori sunt aşteptaţi în acest an la IFA, care va fi deschis pentru publicul larg în perioada 4-9 septembrie, ceea ce face din Salonul de la Berlin cel mai mare salon mondial de tehnologie, devansând salonul CES de la Los Angeles, susţine directorul său Jens Heithecker. 

În acest an, pe fondul acalmiei de pe piaţa smartphones, ceasurile inteligente se impun drept ‘cea mai interesantă tendinţă’ a Salonului de la Berlin, estimează analistul IHS, Ian Fogg. ‘Mulţi fabricanţi intră în al doilea şi chiar al treilea an de producţie a smartwatches. Va fi frapant să vedem care sunt noutăţile încorporate în designul produselor lor, pentru a le face mai atrăgătoare în ochii consumatorilor’, a explicat analistul. 

Samsung, pionierul de pe piaţa de smartwatches, va prezenta joi Gear S2, un ceas inteligent cu ecran rotund, alăturându-se rivalilor LG şi Motorola, care au deja produse de acest fel. Chiar şi firma chineză Huawei a decis că primul său ceas inteligent va avea o formă rotundă, sperând că astfel va capta interesul magazinelor de articole sportive şi bijuterii. 

Aceste ceasuri inteligente scot în evidenţă o tendinţă mai generală: cea a obiectelor conectate, care vor fi bine reprezentate în rândul celor 1.500 de expozanţi de la IFA răspândiţi pe o suprafaţă de 149.500 metri pătraţi. 

‘În mod tradiţional, IFA este locul unde sunt prezentate tot felul de produse electronice şi electrocasnice care acum au devenit conectate la Internet. Acesta este locul unde se poate vedea cum arată o casă conectată la Internet’, a apreciat analistul Gartner, Annette Zimmermann, potrivit căreia este posibil ca în câţiva ani întreaga casă să fie condusă de pe un smartwatch. 

De asemenea, la ediţia din acest an a IFA ar urma să vedem noi produse pe latura calculatoarelor personale după ce Microsoft a lansat noul său sistem de operare Windows 10 care ar urma să permită utilizatorului să utilizeze PC-ul atât prin intermediului mouse-ului cât şi prin atingerea ecranului. 

‘Piaţa de PC-uri este în recul în acest an iar producătorii au nevoie de ceva pentru a revigora vânzările’, a explicat Annette Zimmermann. 

Grupul american Microsoft urmează să prezinte vineri noile caracteristici ale sistemului său vedetă de operare, o operaţiune destinată impulsionării vânzărilor cu câteva luni înainte de sfârşitul anului. 

Televizoarele vor avea şi ele locul lor la IFA prin formatul de înaltă rezoluţie 4K precum şi prin lansarea primelor playere Blu-Ray Ultra HD. 

În schimb, telefoanele inteligente vor fi ruda săracă a ediţiei din acest an a IFA. În ultimii ani, Salonul de la Berlin a fost un eveniment important pentru telefoanele mobile, reaminteşte analistul IHS, Ian Fogg. Însă din cauza anomaliei provocate de momentul lansărilor din acest an vor fi mai puţine produse prezentate la IFA. Grupul sud-coreean Samsung a prezentat deja în luna august două noi smartphones cu ecran mare din gama Galaxy Note. De asemenea, producătorul american Motorola a lansat la finele lunii iulie un smartphone ieftin şi două noi modele din gama premium. 

‘Toţi aceşti producători au încercat să dea produselor lor un uşor avanataj înainte de a intra în umbra Apple, care pe data de 9 septembrie, în ultima zi a IFA, va prezenta noile sale iPhone’ susţine Annette Zimmermann.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea ...
BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ani marcat de stabilitate, leadership solid și contribuții semnificative la......
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
Cum explică Fan Courier schimbarea de strategie a companiei de curierat, ce se închide și ce opțiuni au clienții
În urma articolului publicat de Economica, care anunța închiderea tuturor recepțiilor pentru clienți, sedii proprii ...
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit destul de agresiv motorina azi, după ce Petrom, liderul ...
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul intern PSD: România are nevoie urgent de o resetare
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul ...
România are nevoie "urgent" de o resetare pentru a schimba actuala direcţie a ţării, care este "greşită", a transmis, ...