Merkel şi Hollande propun din nou Comisiei Europene instituirea cotelor obligatorii de refugiaţi

Germania şi Franţa vor transmite instituţiilor europene propuneri comune pentru organizarea primirii refugiaţilor, repartizarea lor echitabilă în Europa prin cote obligatorii şi revizuirea normelor în vederea consolidării sistemului european de azil, transmit agenţiile internaţionale de presă, citând un comunicat emis miercuri de preşedinţia franceză şi o declaraţie acordată concomitent la Berna de cancelarul german Angela Merkel, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 03 sept. 2015, 13:53
Merkel şi Hollande propun din nou Comisiei Europene instituirea cotelor obligatorii de refugiaţi

Conform textului difuzat de Palatul Elysee, această iniţiativă franco-germană mai cuprinde propuneri privind repatrierea imigranţilor ilegali cărora nu le-a fost aprobată cererea de azil şi susţinerea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit ale imigranţilor.

‘Am vorbit dimineaţă cu preşedintele francez, iar poziţia franco-germană pe care o vom transmite instituţiilor europene este că am căzut de acord să respectăm principiile de bază, şi anume că aceia care au nevoie de protecţie (…) să o primească şi că avem nevoie de cote obligatorii în interiorul Uniunii Europene pentru a ne împărţi responsabilităţile – este principiul solidarităţii’, a declarat cancelarul Angela Merkel în timpul unei vizite în Elveţia.

Propunerea repartizării refugiaţilor prin cote obligatorii nu a întrunit suficient sprijin în cadrului Consiliului European din luna iunie, întrucât mai multe ţări, în special din Europa de Est, nu au agreat-o, liderii europeni convenind atunci în schimb ca statele lor să preia în mod ‘voluntar’ 60.000 de refugiaţi în următorii doi ani.

Dar până la ora actuală statele membre şi-au manifestat disponibilitatea de a prelua în total doar 32.256 de refugiaţi. Potrivit unei surse europene, executivul comunitar ar urma să propună repartizarea ‘urgentă’ a încă 120.000 de imigranţi ilegali, în timp ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a vorbit despre 100.000.

Conform ultimelor date publicate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), numărul refugiaţilor veniţi din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia care au reuşit de la începutul acestui an să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană a depăşit 350.000.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...