Comisia Europeană confirmă existenţa unui nou plan de redistribuire a refugiaţilor

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va propune săptămâna viitoare o nouă schemă de redistribuire a refugiaţilor între statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unor cote naţionale, a confirmat vineri prim-vicepreşedintele executivului comunitar, Frans Timmermans, relatează Reuters.
Economica.net - vin, 04 sept. 2015, 11:53
Comisia Europeană confirmă existenţa unui nou plan de redistribuire a refugiaţilor

”Preşedintele Juncker va anunţa săptămâna viitoare o propunere consolidată de relocare, în special pentru cele mai afectate trei ţări – Grecia, Italia şi Ungaria. Încă o dată, le vom propune statelor membre să ne asigurăm că avem un algoritm de distribuire, astfel încât solidaritatea europeană să fie pusă în aplicare, pentru a garanta că oamenii care sosesc în Europa sunt răspândiţi în statele membre. Comisia va insista asupra acestui aspect. Sunt încrezător că vom obţine astfel rezultate”, a spus Timmermans, răspunzând unei întrebări a presei în legătură cu cazul refugiaţilor sirieni decedaţi recent în Marea Egee în timp ce încercau să ajungă pe insula grecească Kos.

În luna iunie, statele membre UE au respins o propunere a Comisiei Europene de a prelua 40.000 de solicitanţi de azil prezenţi în Italia şi Grecia, pe baza unor cote naţionale obligatorii.

Publicaţia britanică Daily Mail a anunţat joi că un plan de urgenţă al Uniunii Europene ar prevede redistribuirea între statele membre prin cote obligatorii a circa 160.000 de refugiaţi, dintre care România ar urma să preia 7.000.

La fel cum a fost formulată şi iniţiativa precedentă, cotele de refugiaţi vor fi calculate printr-un algoritm ce va avea în vedere PIB-ul fiecărei ţări, populaţia ei, rata şomajului şi numărul de refugiaţi deja găzduiţi.

În cazul României, dacă în acea propunere cota obligatorie ar fi fost de 2.362 de refugiaţi, conform noii iniţiative prezentate de publicaţia britanică acum România ar urma să fie obligată să preia 6.937 de refugiaţi, respectiv 4,33% din cei 160.000.

Conform noii scheme, Germania şi Franţa ar urma să preia cei mai mulţi refugiaţi, 34.077 şi respectiv 26.215, în timp ce Ungaria, Italia şi Grecia vor fi scutite, întrucât adăpostesc deja un număr mare de imigranţi ilegali, ele urmând să furnizeze refugiaţi celorlalte state dacă un astfel de mecanism al cotelor obligatorii va fi instituit. Scutite ar fi şi Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca, întrucât tratatele europene le permit aplicarea opţională a deciziilor comunitare ce ţin de domeniul ‘Justiţie şi Afaceri Interne’.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...