Averea lui Sorin Oprescu, verificată de ANI

Agenţia Naţională de Integritate verifică averea lui Sorin Oprescu, potrivit România TV.
Economica.net - lun, 07 sept. 2015, 09:54
Averea lui Sorin Oprescu, verificată de ANI

Inspectorii de Agenţiei de Integritate s-au sesizat după arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu și au început să verifice averea acestuia și averea celorlalți trei directori din cadrul Primăriei Capitalei reținuți în acest dosar, scrie ROMANIATV.NET.

În cea mai recentă declaraţie de avere, Sorin Oprescu menţionează conturi de peste 156.000 de lei si 32.800 de dolari, plus două contracte de cesiune care-i aduc peste 600.000 de lei şi 20.500 de euro. Primarul capitalei a avut venituri de 78.750 lei, indemnizaţia sa netă anuală ca edil, la care se adaugă cele ale soţiei, profesor universitar, de 69.560 lei.

Acţionar la o firmă medicală, alături de fiul său, Sorin Oprescu este proprietarul unui teren în localitatea Ciolpani, pe care a construit o casă de 480 de metri pătraţi. Mai are un teren de 500 de metri pătraţi în Predeal şi un apartament de 172 metri pătraţi în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...