Nota de plată a crizei pentru statul chinez: 236 miliarde de dolari

Guvernul chinez a cheltuit 236 miliarde de dolari, în ultimele trei luni, în încercarea de a opri prăbuşirea pieţei de capital. Bursele continentale din China au picat cu peste 40% începând din luna iunie, valoarea companiilor listate scăzând cu 5.000 de miliarde de dolari după ieşiri masive de capital declanşate de temeri privind aterizarea dură a economiei.
Economica.net - mar, 08 sept. 2015, 08:54
Nota de plată a crizei pentru statul chinez: 236 miliarde de dolari

Estimările aparţin analiştilor băncii americane Goldman Sachs, citaţi de Bloomberg.

Mai mult de o treime din sumă a fost cheltuită doar în luna august, iar valoarea totală a banilor puşi în mişcare de autorităţile de la Beijing pentru sprijinirea bursei, de 236 miliarde de dolari, este echivalentă cu 9,2% din valoarea totală a acţiunilor tranzacţionate (free float).

Valoarea record a intervenţiei statului pe bursă ridică semne de întrebare legat de ce se va întâmpla când diversele instituţii oficiale, companii de stat, bănci de stat şi case de brokeraj vor începe să-şi amortizeze poziţiile şi să retragă măsurile excepţionale. Analiştii Goldman consideră însă că aceste temeri sunt exagerate.

Indicele Shanghai Composite s-a prăbuşit cu 41% de la maximul anului, atins în luna iunie, pe fondul semnelor tot mai vizibile de încetinire a creşterii economice din China.

În încercarea de a opri declinul şi a reda incredere investitorilor, autorităţile de la Beijing au autorizat un fond de stat cu resurse de 400 de miliarde de dolari să cumpere acţiuni, au interzis tranzacţiile speculative şi au cerut companiilor de stat listate să efetueze operaţiuni de răscumpărare de acţiuni.

Prăbuşirea pieţei din China, cuplată cu şocul devaluării yuanului faţă de dolar în august, au generat volatilitate extremă pe marile burse globale şi pe pieţele de mărfuri, petrolul şi metalele industriale fiind afectate în mod special.

Rezervele valutare ale Chinei au înregistrat în luna august o scădere record, de 94 de miliarde de dolari, ca urmare a deciziei autorităţilor chineze de a devalua yuanul în raport cu dolarul. Valoarea rezervelor valutare ale Chinei a căzut la 3.560 miliarde de dolari la sfârşitul lunii august, de la 3.650 miliarde de dolari cu o lună în urmă. Scăderea rezervelor ilustrează magnitudinea costului financiar al eforturilor de susţinere a yuanului în faţa retragerilor de capital care ameninţă să accentueze trendul de încetinire a creşterii economice.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...