Începând cu 15 septembrie, refugiaţii care intră ilegal în Ungaria vor fi arestaţi

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri că, începând cu data de 15 septembrie, oricine va intra ilegal pe teritoriul Ungariei va fi arestat - el făcând referire în special la refugiaţii care trec clandestin graniţa sârbo-ungară - şi a criticat Comisia Europeană (CE) pentru intenţia de a impune cote obligatorii de refugiaţi fără consimţământul şefilor de stat din UE, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 11 sept. 2015, 13:58
Începând cu 15 septembrie, refugiaţii care intră ilegal în Ungaria vor fi arestaţi

Tot de pe 15 septembrie intră în vigoare noua lege care pedepseşte trecerea ilegală a frontierei ungare cu până la 5 ani de închisoare.

‘Ne aflăm în faţa unei rebeliuni’, a declarat Orban după o întâlnire cu preşedintele grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber. Şeful executivului ungar a menţionat că unii refugiaţi refuză să coopereze cu poliţia maghiară, lucru ce este de asemenea ilegal.

El a subliniat că ‘sunt multe de făcut cu privire la criza migratorie şi deciziile trebuie luate rapid’ în cadrul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Viktor Orban a precizat că se opune propunerii preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a repartiza prin cote obligatorii 160.000 de refugiaţi între statele membre ale UE, el avertizând că ‘deciziile europene nu se pot lua fără consimţământul şefilor de stat’.

Până acum s-a convenit că nu se vor lua decizii ce afectează întregul continent, iar ceea ce a propus preşedintele CE contravine acestei înţelegeri, a punctat şeful executivului de la Budapesta.

El a precizat că ţara sa respectă cu stricteţe acordurile Schengen, iar ‘faptul că Grecia a renunţat să respecte această legislaţie nu înseamnă că şi Ungaria trebuie să facă la fel’. În opinia lui Orban, problema refugiaţilor trebuie rezolvată pe teritoriul Greciei, prima ţară din Schengen unde aceştia ajung, iar dacă autorităţile de la Atena nu pot îndeplini această sarcină, atunci UE trebuie să le sprijine, inclusiv ‘cu forţe de apărare a graniţelor’.

La rândul său, Manfred Weber a apreciat că Ungaria respectă legislaţia europeană prin decizia de a înregistra toţi solicitanţii de azil care sosesc la graniţele ei.

Anterior, guvernul ungar a anunţat că la frontiera cu Serbia vor fi create oficii unde se vor primi cereri de azil din partea refugiaţilor, aceste solicitări urmând să fie soluţionate rapid, iar cei cărora nu li se va aproba cererea vor fi returnaţi Serbiei.

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...