Importurile de ţiţei au crescut cu 7,5% în primele şapte luni. Producţia s-a redus cu 0,5%

România a importat, în primele şapte luni ale acestui an, o cantitate de ţiţei de 3,979 milioane tone echivalent petrol, cu 276.100 tep (7,5%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2014, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.
Economica.net - vin, 11 sept. 2015, 16:18
Importurile de ţiţei au crescut cu 7,5% în primele şapte luni. Producţia s-a redus cu 0,5%

Producţia de ţiţei a totalizat 2,208 milioane tep, fiind cu 0,5% (10.300 tep) mai mică faţă de cea din perioada ianuarie-iulie 2014.

Anul trecut, importurile de ţiţei au totalizat 6,727 milioane tone echivalent petrol (plus 27% faţă de 2013). Producţia de ţiţei s-a ridicat, în 2014, la 3,788 milioane tep, fiind cu 2% mai mică faţă de cea din anul precedent.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2015 – 2035, rezervele de ţiţei ale României sunt limitate, în condiţiile în care descoperirile din ultimii 30 de ani pot fi catalogate ca modeste, cu excepţia unor semnale recente provenind din apele de mică adâncime ale Mării Negre, comercialitatea fiind încă în faza de analiză.

Deşi se confruntă cu un declin natural al producţiei de ţiţei, România continuă să rămână a patra ţară producătoare de ţiţei din Uniunea Europeană, respectiv a cincea ţară din Europa. Raportată la producţia europeană, producţia naţională de ţiţei reprezintă aproximativ 2% din producţia Europei şi circa 6% din cea a UE.

”La producţia medie anuală din ultimii ani (4,2 milioane tone) şi în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure, de 5%, şi o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de ţiţei şi condensat se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani”, se menţionează în proiectul de strategie.

Potrivit statisticilor publicate în iunie de British Petroleum, rezervele dovedite de petrol ale României se ridică la 600 de milioane de barili, faţă de un miliard de barili la finele anului 1994.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...