Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv

 Curtea de Apel Bucureşti a respins luni contestaţia primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi a decis ca acesta să rămână în arest preventiv, într-un dosar în care este acuzat de DNA de luare de mită, transmite Agerpres.
Economica.net - lun, 14 sept. 2015, 17:55
Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv

Decizia instanţei este definitivă. 

Procesul a durat aproximativ şapte ore, iar la final avocatul lui Oprescu, Alexandru Chiciu, a dezvăluit că primarul a declarat în sala de judecată că nu a luat niciodată mită şi că a fost avertizat de foarte mult timp că i se pregăteşte ceva.

‘Sorin Oprescu s-a poziţionat foarte bine în cadrul procesului. S-a referit la faptul că niciodată nu a pretins, direct sau indirect prin intermediari, mită de la niciun fel de persoană. Niciodată nu a cunoscut provenienţa sumelor de bani. Sunt susţinerile domnului Oprescu din primul moment, dinainte ca noi, avocaţii, să gândim o strategie de apărare’, a declarat Chiciu.

Avocatul a adăugat că Sorin Oprescu a fost avertizat ‘din foarte multe surse’ că i se pregăteşte ceva.

‘A spus-o şi în sala de judecată. A aflat din foarte multe surse faptul că i se pregăteşte ceva. A spus că, de foarte mult timp, a fost avertizat să fie atent că i se pregăteşte ceva. A fost un om deschis, niciodată nu s-a ascuns. De ce nu şi-a luat măsuri de precauţie? Un om care nu are niciun fel de legătură cu vreo faptă ilicită, de ce să îşi ia măsuri de precauţie. Sorin Oprescu nu s-a temut de nimic. A fost un om care a avut nevoie de nişte bani, i-a cerut şi a primit un împrumut’, a explicat Alexandru Chiciu.

‘Niciodată nu am luat mită’, a spus şi Sorin Oprescu în momentul în care a fost scos din dubă şi introdus în incinta Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

‘Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar’, preciza DNA. 

Te-ar mai putea interesa și
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității pe piețele globale. Pentru a asigura reziliența acestui pilon......
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a marcat cel mai mare câștig din istorie
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a ...
Alexandru Butiseacă nu mai este Director Economico-Financiar al Companiei Naționale Poșta Română, renunțând la ultimul ...
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnalişti ai publicaţiei americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de ...
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din ...