Croaţia propune crearea unor coridoare umanitare pentru refugiaţi

Ministrul croat de interne, Ranko Ostojic, a propus miercuri Uniunii Europene crearea unor coridoare umanitare pentru a elimina astfel complicaţiile generate în prezent de trecerea dezorganizată a graniţelor de către imigranţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 23 sept. 2015, 18:37
Croaţia propune crearea unor coridoare umanitare pentru refugiaţi

‘De ce să provocăm atâta suferinţă. Suferim cu toţii, refugiaţii şi toate ţările una după alta (…) când ar fi mai bine să se organizeze un coridor umanitar ce ar rezolva totul’, a declarat oficialul croat în timpul unei vizite la centrul de primire a refugiaţilor de la Opatovac, situat în apropierea graniţei cu Serbia.

La această tabără au avut loc anterior incidente, forţele de ordine fiind nevoite să folosească gazele lacrimogene pentru a calma imigranţii ce au reacţionat violent pentru că formalităţile de înregistrare a lor acolo durează prea mult timp şi trebuie să-şi întârzie călătoria către vestul Europei.

Numai în cursul zilei de marţi în Croaţia au intrat, dinspre Serbia, încă 8.750 de imigranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, astfel că în ultima săptămână numărul imigranţilor care au pătruns pe teritoriul croat a ajuns la peste 44.000, cei mai mulţi continuându-şi drumul către statele occidentale, în special către Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...