Croaţia cere Serbiei să nu îi trimită mai mult de 5.000 de refugiaţi pe zi

Premierul croat, Zoran Milanovic, a declarat joi că ţara sa nu poate primi zilnic mai mult de 4.000, cel mult 5.000 de migranţi veniţi dinspre Serbia şi care îşi continuă călătoria către vestul Europei, avertizând că dacă acest număr va fi în continuare depăşit, atunci autorităţile de la Zagreb vor menţine blocada la frontiera cu Serbia ce vizează autovehiculele înmatriculate în această ţară, transmit agenţiile Hina şi EFE, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 24 sept. 2015, 13:25
Croaţia cere Serbiei să nu îi trimită mai mult de 5.000 de refugiaţi pe zi

‘Croaţia poate să rezolve această situaţie chiar de astăzi. Foarte simplu şi uşor. Nu vom închide graniţele pentru refugiaţi. Dar putem primi în fiecare zi între 4.000 şi 5.000. Într-o singură zi am primit 9.000 şi este prea mult’, a indicat la o conferinţă de presă şeful executivului croat. Prin urmare, el a cerut autorităţilor sârbe să reţină temporar refugiaţii în centrele de primire, ori să-i direcţioneze către Ungaria, cu câteva zile în urmă el sugerând Serbiei şi trimiterea refugiaţilor înspre România.

‘Nu dăm ultimatumuri, dar am datoria să protejez securitatea’ Croaţiei, a insistat premierul Milanovic, adăugând că, ‘dacă Serbia nu dispune de resursele necesare pentru un răspuns controlat, Croaţia îi poate trimite corturi de campanie şi autobuze’.

Totodată, şeful executivului de la Zagreb a acuzat guvernul de la Belgrad că ar avea o înţelegere secretă cu cel de la Budapesta pentru a direcţiona migranţii doar către graniţa croată, trimiţându-i acolo în masă şi în mod organizat.

După ce Ungaria şi-a securizat graniţa cu Serbia cu un gard de sârmă ghimpată, menţinând deschise doar punctele de frontieră, migranţii ce tranzitează Serbia s-au orientat către Croaţia, 45.000 dintre ei trecând frontiera acestei ţări în ultima săptămână, cei mai mulţi fiind direcţionaţi de autorităţile croate către graniţa cu Ungaria, de unde au fost preluaţi de mijloace de transport puse la dispoziţie de guvernul ungar şi conduşi mai departe către frontiera austriacă.

Disputele dintre Belgrad şi Zagreb pe tema gestionării acestei crize au escaladat după ce Serbia a interzis miercuri intrarea pe teritoriul său a autovehiculelor de transport marfă şi a produselor croate, decizie la care Croaţia a răspuns prin interzicerea intrării pe teritoriul său a vehiculelor înregistrate în Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...