Grecia: Depozitele băncilor au crescut uşor în august, după 10 luni de declin

Depozitele băncilor elene au crescut uşor în august, după 10 luni de declin, dar rămân la cel mai scăzut nivel din mai 2003, arată datele publicate vineri de Banca Centrală a Greciei (BoG), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 25 sept. 2015, 13:08
Grecia: Depozitele băncilor au crescut uşor în august, după 10 luni de declin

Depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au urcat luna trecută cu 305 milioane de euro, la 121,14 miliarde de euro (135,2 miliarde de dolari). În iulie, depozitele se situau la 120,83 miliarde de euro.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) a redus plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), după ce restricţiile asupra mişcărilor de capital şi acordul dintre Guvernul de la Atena şi creditorii internaţionali au dus la diminuarea retragerilor de depozite din bănci.

Banca Centrală a Greciei a anunţat că plafonul ELA a fost redus cu 0,2 miliarde de euro, de la 89,1 miliarde de euro până la 88,9 miliarde de euro.

După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile greceşti au încetinit până la aproximativ 300 milioane de euro în luna august, în condiţiile în care în lunile precedente deponenţii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.

‘Reducerea plafonului cu 0,2 miliarde de euro, cerută de BoG, reflectă îmbunătăţirea nivelului lichidităţilor creditorilor eleni, pe fondul reducerii incertitudinilor şi a stabilizării ieşirilor de numerar’, se arată în comunicatul Băncii Greciei.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...