Iohannis, la ONU: România va revizui Strategia naţională de dezvoltare durabilă

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat duminică la ONU, că România va revizui Strategia naţională de dezvoltare durabilă, urmând ca aceasta să aibă la bază susţinerea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, a tinerilor şi a femeilor, în politicile de dezvoltare, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 27 sept. 2015, 15:39
Iohannis, la ONU: România va revizui Strategia naţională de dezvoltare durabilă

„În cazul României, vom revizui Strategia naţională de dezvoltare durabilă, pentru a integra noile Obiective de dezvoltare. Excluziunea socială este identificată ca o provocare majoră la adresa implementării Obiectivelor de dezvoltare durabilă. În Strategia românească revizuită se va pune accentul pe susţinerea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, a tinerilor şi a femeilor, în politicile de dezvoltare. Eradicarea sărăciei reclamă oportunităţi decente de angajare, iar prevenirea şi evitarea excluziunii sociale necesită politici de coeziune socială”, a spus Iohannis, la Summitul ONU pentru adoptarea Agendei de dezvoltare durabilă.

El a subliniat că România este pregătită să ia parte la procesul de revizuire şi de monitorizare ale implementării noi Agende, pentru a „împărtăşi din experienţa sa cu alte state membre ale ONU şi a învăţa din lecţiile şi rezultatele pozitive ale acestui proces”.

„Efortul pe care îl vom face în următorii 15 ani va demonstra că noi, toate statele membre ONU, ne-am angajat ferm să împlinim ambiţioasa şi nobila aspiraţie de a elibera oamenii de flagelul sărăciei”, a arătat şeful statului, adăugând că măsurile care vizează eradicarea sărăciei nu reprezintă doar un angajament moral, ci şi mijloace de promovare a păcii şi a securităţii internaţionale.

Iohannis a mai spus că toate ţările trebuie să se asigure că politicile adecvate sunt pregătite pentru implementarea Agendei adoptate de ONU.

„Ţările trebuie să promoveze instituţii efective şi incluzive şi să creeze politici bazate pe statul de drept, drepturile omului, drepturile femeii, egalitatea de gen şi capacitarea femeilor. Dreptul naţional de proprietate şi responsabilitatea sunt esenţiale pentru implementarea acestei Agende inclusiv prin angajamente, precum şi prin instrumente cum ar fi strategiile de dezvoltare durabilă. Fiecare ţară are responsabilitatea principală în privinţa propriei dezvoltări”, a declarat Iohannis.

Şeful statului a precizat că România susţine pe deplin ideea că noua Agendă trebuie să fie implementată de către instituţiile locale.

Iohannis a indicat că trebuie abordate rădăcinile conflictelor, care includ sărăcia, lipsa de speranţă, disperarea şi excluziunea socială.

„Sărăcia ar putea duce la disperare şi frustrare, ceea ce s-ar putea transforma în sămânţa extremismului şi a violenţei. În acelaşi timp, pacea şi securitatea – fie că se situează la nivel internaţional, fie că reprezintă o chestiune naţională – constituie premise majore pentru dezvoltarea durabilă”, a arătat şeful statului.

Potrivit preşedintelui Iohannis, criza refugiaţilor este una complexă, care are aspecte umanitare şi financiare şi privind protejarea graniţelor şi integrarea.

„Dacă nu găsim cele mai adecvate mijloace de a le soluţiona pe fiecare dintre ele, fiecare val de migraţie îl va depăşi pe cel anterior. Orice naţiune are obligaţia de a salva oameni, de a-i susţine şi de a-i proteja”, a afirmat şeful statului.

Summitul Naţiunilor Unite a adoptat documentul programatic „Transformarea lumii noastre: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”. Obiectivul noii Agende este să eradicheze sărăcia, existând 17 Obiective de Dezvoltare durabilă şi 169 de scopuri.

În cadrul acestui summit vor vorbi şi preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele rus, Vladimir Putin.

Preşedintele Iohannis va mai susţine duminică încă o intervenţie naţională în cadrul Reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalităţii de gen şi capacitatea femeilor. El are programată şi o întâlnire bilaterală cu omologul său estonian.

Şeful statului şi-a început joi vizita oficială în SUA. În prima zi a vizitei sale, el s-a întâlnit cu reprezentanţi ai unor investitori instituţionali şi bănci de investiţii.

Vineri, şeful statului a participat la deschiderea Summitului ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015, în care Papa Francisc a susţinut un discurs, şi la un dejun cu conducerile unor companii multinaţionale americane prezente sau care doresc să investească în România. De asemenea, el a avut întâlniri cu preşedintele celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Mogens Lykketoft, şi cu omologul său din Turkmenistan, Gurbangulî Berdâmuhamedov.

Sâmbătă, preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu comunitatea de români din New York, dar şi cu omologul său chinez, Xi Jinping, cei doi oficiali invitându-se reciproc să viziteze cele două ţări. Şeful statului a participat şi la un dineu oferit de premierul Japoniei, Shinzo Abe.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei....
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...