Iohannis: Statele Unite pot deveni unul dintre investitorii de top din România

Statele Unite pot deveni, în anii ce urmează, unul dintre investitorii de top din România, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis cu ocazia evenimentului de deschidere a forumului economic BestInvest, organizat la New York, transmite Agerpres.
Economica.net - lun, 28 sept. 2015, 16:41
Iohannis: Statele Unite pot deveni unul dintre investitorii de top din România

‘Investiţiile americane sunt bine-venite în România. Suntem încrezători în faptul că Statele Unite pot deveni, în anii ce urmează, unul dintre investitorii de top din ţara noastră. Economia României beneficiază de avantaje importante: creştere economică susţinută, stabilitate financiară şi monetară, datorie publică redusă, forţă de muncă bine pregătită, precum şi numeroase resurse naturale. România reprezintă un element de stabilitate pentru întreaga regiune’, a arătat şeful statului în mesajul care a fost prezentat de consilierul prezidenţial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, şi remis presei de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit lui Iohannis, comerţul dintre România şi Statele Unite se află pe un trend ascendent, iar acesta este un semn clar al progresului, însă pentru a valorifica toate oportunităţile economice existente trebuie mai întâi înlăturate barierele aflate în calea liberului schimb şi a investiţiilor eficiente.

Şeful statului a reafirmat importanţa relaţiilor bilaterale dintre România şi Statele Unite. ‘Totodată, aceasta este o foarte bună oportunitate pentru a ne exprima încrederea că relaţiile de cooperare dintre România şi Statele Unite ale Americii vor continua să fie la fel de puternice ca în prezent. Sărbătorim patru ani de la adoptarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Acest Parteneriat a adus numeroase beneficii relaţiilor noastre bilaterale, în special în privinţa securităţii. Importanţa sa nu trebuie însă să se rezume doar la dimensiunea de securitate. Dimensiunea economică trebuie să câştige aceeaşi importanţă esenţială’, a menţionat Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică bazat pe competitivitate şi responsabilitate. ‘Un astfel de model trebuie să lase în urmă cel puţin câteva iluzii: în primul rând iluzia că prosperitatea poate fi construită pe deficite şi datorie publică; apoi iluzia că politicile financiare pot compensa absenţa reformelor reale şi în final iluzia că, odată obţinută, prosperitatea nu se va mai pierde’, a afirmat Iohannis.

El a spus că încrederea investitorilor poate fi recâştigată doar prin îmbunătăţirea calităţii instituţionale a mediului de afaceri. ‘Acest lucru implică protejarea proprietăţii, reducerea birocraţiei, eficientizarea administraţiei publice şi combaterea corupţiei. Doar astfel putem susţine capitalul privat şi putem încuraja actorii economici eficienţi, care aşteaptă o relaţie corectă între stat şi mediul economic’, a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că sectorul energetic are o importanţă strategică, iar piaţa de capital din România are un potenţial investiţional ridicat.

‘Cu siguranţă, cooperarea bilaterală va fi extinsă în contextul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) – cel mai mare acord de liber schimb negociat până în prezent. După cum ştiţi, România susţine Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii. Deschiderea pieţelor şi libertatea schimburilor reprezintă întotdeauna cele mai bune mijloace de promovare a prosperităţii economice’, se mai arată în mesajul preşedintelui Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...