ELCEN are datorii de 548 milioane lei la furnizorii de gaze

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) are datorii de 548 de milioane de lei către patru furnizori de gaze, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei, Ovidiu Nicolaescu.
Economica.net - mar, 29 sept. 2015, 09:33
ELCEN are datorii de 548 milioane lei la furnizorii de gaze

‘Suntem datori la cei 4 furnizori de gaze. Avem aproximativ 362 milioane lei la Romgaz, 108 milioane lei la Distrigaz, 55 milioane lei la Transgaz şi 22 milioane lei la OMV. Avem şi foarte multe rate la credite de consum contractate de ELCEN pentru a susţine faptul că Primăria Capitalei nu subvenţiona la nivelul componentei de 50% pe care trebuia să o asigure prin buget’, a spus Nicolaescu.

Potrivit acestuia, pentru creditele luate, ELCEN plăteşte astăzi dobânzi.

‘În fiecare an ELCEN a reuşit şi a venit în întâmpinarea unor soluţii optime în relaţia cu furnizorul de gaze. A luat aceste credite de consum la care astăzi ELCEN plăteşte dobânzi. Le plătim din buzunarul nostru pentru că RADET nu ne-a plătit datoria de bază. Anul acesta şi băncile observă situaţia în care a ajuns ELCEN’, a explicat reprezentantul Electrocentale Bucureşti.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Nicolaescu a anunţat că datoriile în valoare de 362 milioane lei pe care Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) le are la Romgaz vor fi eşalonate pe o perioadă de doi ani.

Romgaz arăta luni, într-un comunicat remis AGERPRES, că ar putea fi nevoită să sisteze livrarea gazelor naturale către Electrocentrale Bucureşti, începând cu data de 16 octombrie 2015, dacă societatea comercială nu va prezenta, până la 15 octombrie, un program ferm de stingere a datoriilor restante înregistrate faţă de Societatea Naţională de Gaze Naturale.

Electrocentrale Bucureşti este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (90%). Din punct de vedere al producţiei de energie electrică, ELCEN asigură 4,8% din cota de piaţă la nivel naţional, potrivit raportului OPCOM din decembrie 2013. Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri este principalul acţionar al companiei, cu 97,51% din capital, restul acţiunilor fiind deţinute de SNGZ Romgaz (2,49%).

Te-ar mai putea interesa și
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu......
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără ...
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru ...
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...