Statele Grupului de la Vişegrad pregătesc măsuri de cooperare pentru protejarea în comun a frontierelor lor

Statele Grupului de la Vişegrad pregătesc măsuri de cooperare pentru protejarea în comun a frontierelor lor, a declarat Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, într-un briefing de presă susţinut joi, transmite MTI.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 07:38
Statele Grupului de la Vişegrad pregătesc măsuri de cooperare pentru protejarea în comun a frontierelor lor

Prim-ministrul Viktor Orban a întreprins paşii diplomatici necesari în acest scop, a indicat Lazar, apreciind că solidaritatea arătată de Grupul de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) în problema migranţilor a avut o ‘semnificaţie excepţională’.

Referindu-se la Croaţia, Janos Lazar a declarat că, dacă Zagrebul nu este în stare să-şi îndeplinească obligaţiile de a înregistra migranţii, se ridică îndoieli serioase cu privire la capacitatea sa de a fi membru al Uniunii Europene şi, pe viitor, al Spaţiului Schengen.

În acelaşi briefing de presă, Lazar a mai afirmat că guvernul ungar sprijină opoziţia Slovaciei faţă de decizia Uniunii Europene de a redistribui refugiaţi printr-un sistem de cote. Dacă Austria şi Germania vor solicita un coridor pentru migranţi, acest lucru va fi luat drept o invitaţie similară anunţului anterior privind primirea de refugiaţi sirieni, a adăugat oficialul ungar.

El a prezentat şi o statistică a dosarelor penale deschise împotriva imigranţilor ilegali, precizând că au fost deschise 351 de astfel de dosare, dintre care 293 au ajuns în instanţele judecătoreşti. În 279 dintre cazuri, au fost date deja sentinţe prin care imigranţii au fost găsiţi vinovaţi de trecerea frauduloasă a frontierei, a precizat Janos Lazar.

El a acuzat Uniunea Europeană că ‘practică un imperialism moral’ şi a subliniat că ţara sa nu a instalat garduri de protecţie ‘pentru a se distra’. Viktor Orban va prezenta, la un summit la nivel de prim-miniştri la mijlocul lunii octombrie, punctul de vedere conform căruia ajutoarele ar trebui îndreptate spre zonele de criză, iar dacă un stat vrea să accepte imigranţi, această dorinţă ar trebui respectată.

‘Nu putem însă înţelege de ce trebuie să-i acceptăm şi noi doar pentru că alţii au nevoie de imigranţi’, a mai declarat Lazar, precizând că această poziţie nu coincide cu cea a miliardarului George Soros, care ‘bombardează opinia publică internaţională cu planurile lui de reînnoire globală, în mod evident în spiritul altruismului în ţările unde este limpede că activităţile lui din ultimii 30 de ani au avut ca rezultat falimentarea lor’.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...