Portugalia: Cum a ajuns „cavalerul austerităţii” să câştige din nou alegerile, după şase ani de creşteri de taxe şi tăieri

Premierul portughez în exerciţiu, Pedro Passos Coelho, a declarat duminică seară că este pregătit să formeze noul guvern, după victoria coaliţiei sale de centru dreapta în alegerile legislative, transmite AFP.  Supranumit de o parte a presei "cavalerul austerităţii", Coehlo le demonstrează astfel colegilor europeni că există viaţă politică după ani de creşteri de taxe şi reduceri ale cheltuielilor publice impuse de instituţiile financiare internaţionale.
Economica.net - lun, 05 oct. 2015, 03:48
Portugalia: Cum a ajuns

Victoria lui Coelho vine după ce, luna trecută, grecii l-au reales pe premierul Alexis Tsipras, deşi acesta a cedat presiunilor instituţiilor financiare internaţionale şi a acceptat noi măsuri de austeritate şi reforme economice în schimbul continuării programului de finanţare externă după ce anunţase, în campania electorală, că va elimina austeritatea şi va renegocia în favoarea grecilor termenii acordului cu UE şi FMI.

În următoarele câteva luni urmează alegeri generale în Spania şi în Irlanda, unde guvernele conduse de Mariano Rajoy, respectiv Enda Kenny sunt asediate de forţe politice cu mesaje populiste, care cer renunţarea la politicile de austeritate şi restituţie pentru tăierile din ultimii ani.

Înfrângerea socialiştilor din Portugalia în alegeri reprezintă o veste bună mai ales pentru Rajoy, notează presa internaţională.

Coehlo conduce primul guvern de coaliţie din Portugalia care a reuşit să reziste până la sfârşitul mandatului, în pofida crizei financiare şi economice care a forţat sudul zonei euro să accepte măsuri dure de austeritate în schimbul ajutorului extern. În Spania, Grecia şi Irlanda, celelalte victime ale crizei datoriilor de stat, austeritatea a propulsat în sondaje partide cu mesaj populist, precum Podemos, Syriza şi Sinn Fein.

Guvernul Coehlo a crescut taxele „de la A la Z”, inclusiv impozitul pe salariu, şi a redus cheltuielile publice cu 11 miliarde euro. Portugalia a reuşit anul trecut să încheie cu succes acordul cu FMI.

 

‘Îl voi informa pe preşedintele ţării despre disponibilitatea mea de a forma guvernul’, a declarat Coehlo în faţa simpatizanţilor prezenţi la Lisabona, potrivit Agerpres, care citează agenţiile străine de ştiri.

‘Componenţa noului parlament cere mai multe eforturi din partea tuturor’, a recunoscut Pedro Passos Coelho care, după patru ani de austeritate, a reuşit performanţa de a câştiga alegerile, pierzând totuşi majoritatea absolută obţinută în 2011.

Actuala coaliţie de centru dreapta a obţinut 38,6% din voturi, faţă de 32,4% pentru Partidul Socialist, condus de fostul primar al Lisabonei Antonio Costa, potrivit rezultatelor oficiale aproape complete,
scrie Agerpres.

În viitorul parlament, alianţa guvernamentală va dispune de 104 deputaţi din totalul de 226, iar Partidul Socialist de 85.

Blocul de stânga, formaţiune apropiată radicalilor din Syriza, la putere în Grecia, a creat surpriza cu scorul istoric de 10,2%, depăşind pentru prima dată Partidul Comunist, aliat al Verzilor, care a obţinut 8,3%.

Ultimele patru locuri ale parlamentului vor fi atribuite la 14 octombrie, după centralizarea voturilor din străinătate.

În faţa acestui nou raport de forţe, Pedro Passos Coelho s-a grăbit să sublinieze că ‘peste 70% din parlament este compus din forţe politice ataşate la apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi moneda unică’.

‘Sarcina noastră cea mai urgentă este să dotăm ţara cu un buget pentru 2016 care să poată garanta echilibrul conturilor publice şi reducerea datoriilor’, a adăugat el.

Premierul în exerciţiu a afirmat că va căuta să încheie cu Partidul Socialist ‘acorduri indispensabile pentru punerea în aplicare a unor reforme importante’, în special în domeniul finanţării securităţii sociale.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...