Republica Moldova ar putea semna un nou acord cu FMI până la sfârşitul acestei toamne – premierul Streleţ

Republica Moldova ar putea semna un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional până la sfârşitul acestei toamne, a anunţat premierul Valeriu Streleţ după ultima întâlnire cu misiunea instituţiei financiare care îşi încheie marţi vizita de evaluare la Chişinău.
Economica.net - mar, 06 oct. 2015, 12:16
Republica Moldova ar putea semna un nou acord cu FMI până la sfârşitul acestei toamne - premierul Streleţ

Valeriu Streleţ a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă, după cum relatează Radio Chişinău şi agenţia Unimedia, că până atunci Republica Moldova are de luat mai multe măsuri urgente care vor fi întreprinse în perioada imediat următoare pentru a putea negocia şi semna acordul cu FMI.

Printre aceste măsuri se numără aplicarea unor tarife reale la energia electrică şi la gazele naturale, a precizat Valeriu Streleţ, menţionând că s-a convenit cu Misiunea FMI şi posibilitatea acordării unor compensaţii populaţiei sărace în cazul majorării tarifelor. O altă măsură se referă la finalizarea lichidării controlate a celor trei bănci devalizate (Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank), mai multe reforme, inclusiv legislative, în domeniul financiar-bancar, precum şi numirea unui nou guvernator al Băncii Naţionale, după demisia fostei conduceri a instituţiei la 21 septembrie.

Potrivit premierului Streleţ, autorităţile de la Chişinău vor depune toate eforturile pentru a îndeplini aceste condiţii astfel încât la începutul lunii noiembrie o nouă misiune a FMI să revină la Chişinău.

Experţii au avertizat anterior că lipsa unui acord cu FMI va crea complicaţii şi mai mari pentru Republica Moldova, care şi aşa se află într-o situaţie economică foarte dificilă.

Vizita delegaţiei FMI la Chişinău a intervenit pe fondul protestelor antiguvernamentale ce au loc în capitala Republicii Moldova de la începutul lunii septembrie, una din revendicările manifestanţilor fiind tragerea la răspundere a oficialilor vinovaţi de devalizarea celor trei bănci, fapt ce a destabilizat puternic sistemul bancar al statului.

Te-ar mai putea interesa și
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că, începând cu data......
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experienţă ...