Şeful BERD România: Încercăm să dezvoltăm piaţa de capital prin investiţii şi suport în adoptarea reformelor

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) se implică activ în dezvoltarea pieţei de capital din România, atât prin investiţii directe, cât şi prin sprijinirea adoptării unor politici de reformă adecvate, a declarat miercuri directorul BERD pentru România, Matteo Patrone, cu ocazia ceremoniei de deschidere a şedinţei bursiere, desfăşurată în cadrul expoziţiei Banii Tăi Expo.
Economica.net - mie, 07 oct. 2015, 08:46
Şeful BERD România: Încercăm să dezvoltăm piaţa de capital prin investiţii şi suport în adoptarea reformelor

‘BERD face eforturi pentru a promova pieţele financiare, în special pe cele de capital, în multe ţări, iar România se află în topul acestor eforturi. (…) Sunt multe căi prin care încercăm să dezvoltăm piaţa de capital, prin investiţii şi prin suport pentru reforme’, a explicat reprezentantul BERD.

El a dat şi câteva exemple privind implicarea instituţiei în dezvoltarea pieţei din România. ‘În primul rând, suntem acţionari la BVB cu 4,99% din acţiuni şi am participat la majoritatea IPO-urilor derulate în timpul privatizărilor, ca de exemplu Electrica sau Romgaz, am subscris la toate emisiunile de obligaţiuni derulate de bănci în România şi, cel mai recent, am subscris în oferta de obligaţiuni emise de municipiul Bucureşti. Dar nu este vorba nu numai de investiţii ci şi de politici de reformă. Lucrăm strâns cu conducerea BVB pentru a fi în boardul Depozitarului central, dar lucrăm cu autorităţile pentru a introduce un nou cod de guvernanţă corporativă în companiile listate, pentru a aduce noi produse pe piaţă, şi pentru a încerca să oferim pregătire de specialitate anumitor emitenţi’, a mai spus Matteo Patrone.

Potrivit acestuia, având în vedere că dezvoltarea pieţei de capital face parte din noua strategie de dezvoltare a ţării, angajamentul BERD este de a dezvolta BVB şi de a ajuta la realizarea tranziţiei de la piaţă de frontieră la piaţă emergentă. În plus, reprezentantul BERD a mai spus că instituţia pe care o reprezintă vrea sa se implice în lansarea unor noi oferte iniţiale de vânzare pe bursă (IPO) şi va încerca să convingă companiile private să vină pe piaţa de capital pentru a-şi finanţa dezvoltarea.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...