Acordul cu R. Moldova pentru un împrumut de 150 milioane de euro, trimis spre ratificare Parlamentului

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova în valoare de maximum 150 de milioane de euro.
Economica.net - vin, 09 oct. 2015, 10:15
Acordul cu R. Moldova pentru un împrumut de 150 milioane de euro, trimis spre ratificare Parlamentului

Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege de ratificare a Acordului privind acordarea unui ajutor financiar rambursabil în valoare de maxim 150 milioane de euro Republicii Moldova.

Acordul a fost semnat miercuri la Chişinău.

‘Putem să sprijinim pe această perioadă scurtă şi foarte dificilă Republica Moldova, în speranţa şi cu dorinţa şi cu condiţia ca reformele absolut necesare din Moldova să continue într-un ritm accelerat, inclusiv negocierile şi acordul cu instituţiile financiare internaţionale şi toate celelalte reforme care să păstreze Republica Moldova alături de Uniunea Europeană şi de România’, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

Ponta a adăugat că, la acest moment, Republica Moldova traversează un moment extrem de greu. ‘Într-un moment extrem de greu te ajută doar cineva foarte apropiat cum este România’, a precizat prim-ministrul.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri şi decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul, la 11 mai 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...