Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în continuare în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de luare de mită, au decis vineri judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.
Economica.net - vin, 09 oct. 2015, 12:30
Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv

Magistraţii au respins vineri o contestaţie a lui Sorin Oprescu la decizia Tribunalului Bucureşti prin care i-a fost prelungită arestarea preventivă cu 30 de zile, decizia fiind definitivă.

Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, iar de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii amănunţite.

De asemenea, Oprescu a fost internat joi la Spitalul Fundeni, după care a fost mutat la o altă unitate medicală.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

‘Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi să dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar’, preciza DNA.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Fost secretar de stat PSD: Trenurile noi nu stau la Obor din cauza statului român. A fost verificată locația de mentenanță
Fost secretar de stat PSD: Trenurile noi nu stau la Obor din cauza statului român. A fost verificată locația de mentenanță
Ionuț - Cristian Săvoiu, fost secretar de stat la Transporturi din partea PSD, spune că situația trenurilor noi de la PESA - care stau garate la Obor - a fost deblocată săptămâna aceasta,......
UPDATE: Trump anunță majorarea la 25% a taxelor vamale pentru importurile de mașini din UE. Europenii reacționează
UPDATE: Trump anunță majorarea la 25% a taxelor vamale pentru importurile de mașini din UE. Europenii reacționează
Preşedintele american Donald Trump a anunţat astăzi că va majora la 25% taxele vamale pentru automobilele şi vehiculele ...
Arhiepiscopia New Yorkului va plăti 800 de milioane de dolari către 1.300 de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoții catolici din subordine
Arhiepiscopia New Yorkului va plăti 800 de milioane de dolari către 1.300 de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoții ...
Arhiepiscopia catolică a New Yorkului a ajuns la un acord extrajudiciar cu 1.300 de victime ale unor abuzuri sexuale, cărora ...
Criza combustibililor. Carburanții s-au ieftinit în benzinăriile germane după reducerea taxelor
Criza combustibililor. Carburanții s-au ieftinit în benzinăriile germane după reducerea taxelor
Preţurile la staţiile de alimentare cu combustibili au scăzut vineri în diverse zone din Germania, odată cu intrarea ...