Fermierii care vor accepta asocierea în cooperative vor beneficia de facilităţi fiscale. Ce ar putea prevedea legea

Fermierii care vor accepta să se asocieze în cooperative vor beneficia de o serie de facilităţi fiscale, cum ar fi scutirea de impozit pe norma de venit, pe proprietatea cu care intră în asociere şi de reducerea impozitului pe profit cu 20% timp de cinci ani, potrivit unui proiect de lege care se află în discuţie la Ministerul Finanţelor Publice.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 08:03
Fermierii care vor accepta asocierea în cooperative vor beneficia de facilităţi fiscale. Ce ar putea prevedea legea

‘Pentru a avea mai multe produse româneşti, avem nevoie de o organizare cât mai bună în agricultură. Vrem să trecem o lege prin care să stimulăm crearea de cooperative în ţara noastră. În primul rând trebuie să convingem fermierii că nu încercăm să dezvoltăm cooperative de genul celor din perioada comunistă, formate prin forţă. Şi înainte de perioada comunistă au existat cooperative, constituite nu prin forţă, ci prin participare voluntară. În prezent, avem discuţii la Ministerul Finanţelor zi şi noapte, să venim cu facilităţi pentru a intra în asocierem iar pentru persoanele fizice care lucrează individual propunem scutirea de impozit pe norma de venit. Avem 800.000 de fermieri, persoane fizice care primesc plăţi europene, care plătesc impozit pe norma de venit. Dacă reuşim să îi scutim de acest impozit îi stimulăm să se asocieze’, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de profil.

În plus, fermierii care se asociază ar putea beneficia de reducerea impozitului pe profit cu 20% timp de 5 ani, dar şi de scutirea de impozit pe proprietate (teren, animale, utilaje etc) care se folosesc în comun.

De asemenea, ministrul Agriculturii propune să lase posibilitatea fermierilor care intră în asociere să rămână proprietari şi pe bunuri şi pe producţie, cu condiţia să comercializeze cel puţin 50% prin intermediul cooperativei, pentru a se justifica înfiinţarea acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de zile. Băncile mai au la dispoziție încă cel puțin 30 de zile pentru a se......
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...