Chiriţoiu: Monitorul preţurilor ar putea fi gata în câteva luni

Monitorul preţurilor reprezintă o continuare logică a monitorizării reducerilor de TVA la pâine şi mai apoi la alimente şi este posibil să fie finalizat în câteva luni, a declarat marţi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 11:12
Chiriţoiu: Monitorul preţurilor ar putea fi gata în câteva luni

‘Până acum ne-am concentrat pe monitorizarea reducerilor de TVA. Luna septembrie a fost ultima monitorizată, iar la sfârşitul acestei luni vom avea rezultatele. Odată cu trecerea iureşului cu reducerea TVA vom reveni la interesul pe termen mediu de a permanentiza un instrument de genul acesta (monitorul preţurilor -n.r.) prin care consumatorul să găsească informaţia într-un singur loc, să poată compara cu uşurinţă ofertele mai multor magazine. Cred că discuţiile progresează, nu atât de repede cum mi-aş dori eu, dar suntem în discuţii cu jumătate din lanţurile prezente pe piaţa românească, eu cred că şi altele se vor alătura discuţiilor, şi o vom scoate la capăt în câteva luni’, a explicat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, în rândul marilor retaileri ‘nu există un entuziasm’ în acest sens, dar o parte şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la acest proiect.

‘Problemele invocate de retaileri se referă la dificultăţile organizatorice, pentru că implică resurse, teama să nu apară informaţii eronate şi apoi să fie prejudiciaţi. În plus, sunt diferenţe de preţuri de la un magazin la altul şi le este teamă că şi aceasta poate să de prost dacă se vede că într-un oraş este mai scump decât în altul. Eu sunt convins că pentru cei care au preţuri mai atractive, acest instrument va fi bun. Cu siguranţă, unele lanţuri vor fi interesate, iar ceea ce ne interesează pe noi şi pe consumator este ca din concurenţa asta între ei să rezulte condiţiile cele mai bune pentru consumator’, a mai sus preşedintele Consiliului Concurenţei.

În opinia sa, experienţa căpătată în monitorizarea preţurilor după reducerile de TVA este benefică pentru implementarea noului mecanism.

‘Monitorul preţurilor’ reprezintă un proiect prin care autoritatea de concurenţă speră să se intensifice concurenţa în această piaţă, reducând costurile de informare ale consumatorilor. Acest proiect se va materializa printr-un site care va afişa comparaţii de preţuri pe categorii şi produse alimentare relevante.

Te-ar mai putea interesa și
Putin consideră că succesul AfD în alegerile din landul german Saxonia-Anhalt a venit în urma unor greșeli în serie făcute de statele occidentale
Putin consideră că succesul AfD în alegerile din landul german Saxonia-Anhalt a venit în urma unor greșeli în serie ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a pus rezultatul puternic obţinut de partidul german de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la recentele alegeri regionale din Saxonia-Anhalt pe seama......
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în nouă județe până duminică dimineața. În București vremea va fi caldă sâmbătă, duminică însă se va răci și va apărea instabilitatea atmosferică
ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în nouă județe până duminică dimineața. În București vremea va fi ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi ...
ANPC a controlat peste 1.600 de operatori economici în intervalul 7 – 11 septembrie și a dat 1.102 amenzi
ANPC a controlat peste 1.600 de operatori economici în intervalul 7 – 11 septembrie și a dat 1.102 amenzi
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 amenzi contravenţionale, în valoare de ...
Profi și Mega Image pregătesc ceva nou în magazine. Au comandat 600 de aparate
Profi și Mega Image pregătesc ceva nou în magazine. Au comandat 600 de aparate
Compania olandeză Envipco, furnizor de sisteme de reciclare și tehnologie cu fabrică în România, a semnat un contract ...