Germania: Sumele alocate pentru imigranţi reprezintă un risc serios pentru buget

Ministrul de finanţe german Wolfgang Schaeuble a recunoscut marţi că 'nu ştie' dacă bugetul federal german va mai putea înregistra un echilibru anul viitor, care rămâne totuşi obiectivul său, în pofida miliardelor de euro cheltuite cu imigranţii, transmite AFP.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 12:13
Germania: Sumele alocate pentru imigranţi reprezintă un risc serios pentru buget

‘Vrem să facem în aşa fel încât să nu mai contractăm noi datorii, dacă va fi posibil’, a declarat ministrul conservator în faţa unui congres al fabricanţilor de maşini-unelte la Berlin.

‘În familia mea politică, am fost întrebat: ‘De ce spui dacă va fi posibil’. Ei bine, pentru că adevărul e că nu ştiu nimic’, a adăugat Schaeuble.

Germania a reuşit anul trecut, pentru prima dată după 1969 şi cu un an înainte de orizontul de timp prevăzut, să aibă un buget federal echilibrat, ceea ce înseamnă că statul nu a contractat noi datorii. Obiectivul guvernului condus de Angela Merkel este ca acest echilibru, promis de conservatori alegătorilor, să devină o regulă.

Însă statul federal se confruntă cu cheltuieli de miliarde de euro pe care nu le-a anticipat, în contextul în care Germania se aşteaptă în acest la un număr de până la un milion de solicitanţi de azil, scrie Agerpres.

Aceste sosiri masive reprezintă ‘o provocare mai mare decât majoritatea lucrurilor cărora a trebui să le facem faţă în ultimii 65 de ani’, a declarat Schaeuble, care a vorbit de asemenea despre un ‘potenţial de risc nemaipomenit’ pentru finanţele publice.

Totuşi, ‘putem şi vom reuşi să depăşim această provocare’, a declarat ministrul german de finanţe, reiterând astfel asigurările oferite permanent de cancelarul Angela Merkel.

Guvernul federal a promis ajutoare de miliarde de euro comunelor şi landurilor germane, însărcinate cu primirea şi găzduirea de imigranţi.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...