Daniel Constantin: Vom veni în Parlament cu un proiect care vizează o restructurare în agricultură

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunţat marţi că săptămâna viitoare Parlamentul va fi sesizat cu un proiect de lege care vizează un gen de restructurare în agricultură prin schimbarea conceptului de cooperativă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 16:56
Daniel Constantin: Vom veni în Parlament cu un proiect care vizează o restructurare în agricultură

‘Săptămâna viitoare vom veni, probabil, la Parlament cu un alt proiect de lege foarte important care vizează un gen de restructurare în agricultură şi anume legea privind schimbarea conceptului de cooperative în ţara noastră. Proiectul creează şi o serie de facilităţi fiscale, astfel încât cei care lucrează individual, cei care au greutăţi în a-şi începe producţia, a-şi consolida sau a-şi recolta chiar producţia obţinută să poată să comercializeze în comun, dar cu schimbarea conceptului pe care îl aveam până acum de foarte mulţi ani, aş spune chiar zeci de ani, şi anume, că rămân proprietari’, a afirmat marţi, la Senat, Daniel Constantin, copreşedinte ALDE.

Amintind că proprietatea este garantată de Constituţie, Constantin a precizat că ALDE este un susţinător a ceea ce înseamnă proprietatea individului.

‘În egală măsură cred că trebuie să transpunem lucrul acesta în proiectul de lege în sensul ca cei care aleg să intre în cooperative rămân proprietari pe bunuri şi în egală măsură pe produsele pe care le obţin, singura obligativitate fiind aceea de a comercializa un procent minim de 50% în comun’, a mai spus Constantin.

El a explicat că sunt vizaţi câteva sute de mii de fermieri – persoane fizice, care lucrează individual şi care au greutăţi în a-şi înfiinţa cultura în fiecare an.

‘Cred că va fi un proiect care va însemna o mică evoluţie, ca să spunem aşa, în agricultură şi sper că prin trecerea de la convingere la stimularea fermierului să reuşim să avem acea formă de organizare absolut necesară pentru a fi adaptată la ceea ce înseamnă astăzi economia de piaţă’, a adăugat Constantin.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...