Cazanciuc: Este împotriva intereselor României respingerea legii Agenţiei de Administrare a Bunurilor Sechestrate

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, consideră că respingerea de către Senat a proiectului de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate reprezintă un vot împotriva intereselor României, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 19:27
Cazanciuc: Este împotriva intereselor României respingerea legii Agenţiei de Administrare a Bunurilor Sechestrate

‘Am văzut câteva titluri de presă puţin mai devreme, care vorbeau despre o ‘marţea neagră’. Nu aş spune că e un fel de ‘marţea neagră’, dar oricum este un vot împotriva intereselor României ceea ce s-a întâmplat astăzi în Senat. Plecasem destul de optimist de dimineaţă la Senat, chiar îmi pregătisem un discurs în care încercam să spun că avem ocazia împreună cu senatorii să demitizăm acest ‘marţi 13′ şi să arătăm că lucrurile pot să fie şi altfel decât în percepţia populară. Din păcate nu a fost aşa, am avut un vot împotrivă, împotriva unei legi, împotriva intereselor României’, a afirmat Cazanciuc la TVR.

El apreciază că este nevoie de foarte mult dialog la nivelul Parlamentului şi că a încercat să facă acest lucru în ultimele zile, când se pregătea introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect important.

‘Am discutat la grupurile politice – la PSD, la PNL la UDMR. Am crezut că am o înţelegere a unor lucruri discutând articol cu articol pe acest proiect de lege. Din păcate, nu am primit propuneri concrete de îmbunătăţire a textului de lege. (…) PSD nu a reuşit să mobilizeze toţi senatorii la vot astăzi şi PNL a votat împotrivă, în ciuda a ceea ce discutasem la nivelul grupului parlamentar’, a precizat ministrul Justiţiei.

Cazanciuc a explicat că a fost încurajat în acest dialog de faptul că, în vară, când legea a fost pe ordinea de zi a Senatului şi a picat neavând cvorum, discutând ulterior cu toţi liderii politici, a primit un acord şi un vot pozitiv.

‘Am discutat la vremea respectivă cu domnul Blaga. Din păcate, nu a fost astăzi în Senat ca să avem acelaşi gentlemen’s agreement ca şi în vară. Am luat text cu text proiectul de lege, am dezbătut, am primit feedback-uri pozitive, am primit promisiunea de a avea şi propuneri concrete – e adevărat, din partea unui singur senator de la PNL, care a şi votat astăzi pentru proiectul de lege. În rest nu am primit niciun fel de observaţie concretă pentru a explica eventual de ce am ales o anumită cale în lege şi de ce nu alegem altă cale’, a menţionat el.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor în forma propusă de Guvern. Cazanciuc a anunţat că a discutat deja cu Valeriu Zgonea despre o procedură accelerată în acest caz.

‘Am discutat astăzi şi cu liderii de grup de la PSD, pentru a vedea de ce unii membri ai Senatului nu au fost prezenţi la vot, şi zilele următoare voi avea şi cu preşedintele partidului, pentru a vedea atitudinea de urmat în cazul legilor importante, pentru că nu putem să propunem acte normative de care are ţara nevoie şi să avem alte lucruri pe agendă într-un anumit moment’, a adăugat el.

Potrivit lui, România are obligaţia de a transpune o directivă europeană din 2014 şi că legea a fost făcută în consultare cu judecători, procurori, specialişti din Franţa, SUA şi Olanda, care au venit în România şi au asistat ministerul la elaborarea acestui act normativ pus de mai multe luni în dezbatere publică.

Senatul a respins, marţi, proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate.

Proiectul a întrunit 66 de voturi pentru, 36 împotrivă şi 6 abţineri. Pentru a fi aprobat, erau necesare 84 de voturi pentru, întrucât proiectul de lege avea caracter organic.

Proiectul de lege are ca obiect înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...