Dunca (ANPC): Sunt deschis spre a găsi soluţii împreună cu retailerii pentru a reduce risipa alimentară

Comportamentul consumatorului român trebuie analizat foarte atent şi trebuie să ducem o campanie de educare a acestuia pentru a reduce risipa alimentară, a declarat, marţi, Marius Dunca, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, într-o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 20:34
Dunca (ANPC): Sunt deschis spre a găsi soluţii împreună cu retailerii pentru a reduce risipa alimentară

‘Sunt deschis spre a găsi soluţii împreună cu retailerii pentru a reduce risipa alimentară. Printr-o colaborare mai bună putem realiza o siguranţă alimentară sporită. Avem în jur de 5.000 de reclamaţii în acest an care vizează produsele alimentare’, a arătat Marius Dunca.

România se află pe locul 9 în Europa în ceea ce priveşte cantitatea de alimente risipite, conform reprezentanţilor Ministerului Agriculturii.

‘Risipa alimentară trebuie combătută plecând de la cauze, prin educaţie şi campanii de cumpărare a pachetelor mici. Trebuie să avem o ofertă de produse adaptată. Există un program denumit ‘cumpără cât ai nevoie’ care se adaugă mai multor campanii, precum cele de donare de alimente. Trebuie să ne focusăm pe cauzele risipei de alimente. Aceasta nu este numai o problemă a comercianţilor, este o problemă a tuturor, inclusiv a autorităţilor cărora le cerem să dialogheze cu noi pentru găsirea unui mod de prelungire a termenului de valabilitate’, au spus reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din Romania (AMRCR).

Conform reprezentanţilor retailerilor, cel puţin o treime din alimentele cumpărate se aruncă acasă la consumator. Circa 90 de milioane de tone de alimente sunt irosite anual în Uniunea Europeană, cantitate care reprezintă 40% din totalul alimentelor. Deşeurile sunt produse în întreg lanţul de aprovizionare, de la producţie, vânzare, până la consumatorul final.

Românii aruncă anual la gunoi 2,2 milioane de tone de alimente, adică 10% din mâncarea pe care o cumpără, conform Eurostat. În timp ce media Uniunii este de 179 de kilograme/cap de locuitor, fiecare român aruncă peste 100 de kilograme de mâncare la gunoi în fiecare an.

Te-ar mai putea interesa și
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga,......
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat ...
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...