Merkel cere implicarea Rusiei în dialogul privind Siria şi pledeaza pentru solidaritate europeană în criza refugiaţilor

Rusia ar trebui sa ajute la oprirea afluxului de refugiati spre Europa prin stabilizarea Siriei, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, care a mai spus ca Uniunea Europeana trebuie sa dea dovada de 'solidaritate' în fata valului fara precedent de imigranti din acest an si sa refuze ideea 'închiderii' frontierelor, relateaza DPA si AFP.
Economica.net - vin, 16 oct. 2015, 07:39
Merkel cere implicarea Rusiei în dialogul privind Siria şi pledeaza pentru solidaritate europeană în criza refugiaţilor

‘Avem nevoie de un dialog politic care sa includa Rusia si toti actorii regionali’, a declarat Merkel în parlamentul german, avertizând în acelasi timp ca gasirea unei solutii la conflictul sirian va lua mult timp.

Cancelarul german a spus ca Uniunea Europeana trebuie sa actioneze pentru a-si controla mai bine granitele externe.

UE trebuie de asemenea sa ajute Turcia sa-si supravegheze mai bine frontierele, deoarece spatiul maritim dintre Turcia si Grecia este în prezent ‘în mâinile traficantilor’, a declarat ea, într-un discurs rostit înaintea summitului european privind migratia care începe joi la Bruxelles si care va avea în centrul discutiilor valul de imigranti care trece prin Turcia si se îndreapta spre Europa.

În fata crizei migratorii, ‘este nevoie de o Europa a solidaritatii, iar orice alta optiune este condamnata la esec’, a mai afirmat Merkel, în contextul în care tari din Europa de Est în special, prin care imigrantii trec provenind dinspre Balcani, si-au întarit controalele la frontiere în ultimele saptamâni.

‘Închiderea (frontierelor Europei) este o iluzie în secolul al XXI-lea, care este cel al internetului’, a subliniat cancelarul german, ca raspuns de asemenea la criticile tot mai virulente la care a fost supusa în Germania din cauza politicii sale de deschidere, cu o mini-rebeliune în cadrul familiei sale politice.

‘Nu ar fi exagerat sa vorbim despre o provocare istorica pentru Europa’, a adaugat ea, facând referire la raspunsul la afluxul actual de imigranti.

Peste 710.000 de imigranti au intrat în Uniunea Europeana între 1 ianuarie si 30 septembrie acest an, conform cifrelor publicate marti de Frontex, agentia europeana de supraveghere a frontierelor. Numai Germania se asteapta la pâna la un milion de solicitanti de azil în acest an, iar capacitatile sale de primire sunt puse la grea încercare, scrie Agerpres.

Cancelarul german a mai reafirmat ca solutia la aceasta criza a migratiei trebuie sa cuprinda un ajutor mai mare pentru Turcia, tara prin care trece un mare numar de imigranti care fug de razboaie si persecutii.

UE trebuie sa ajute Turcia ‘sa aiba grija de refugiati’ si sa ajunga ‘la o mai buna supraveghere a frontierelor sale maritime’ cu Grecia. Nu este acceptabil ca spatiul maritim între Turcia si Grecia sa fie în prezent ‘în mâinile traficantilor’, a adaugat Merkel.

În acelasi timp, ea a atras atentia ca tara sa nu va permite sa i se forteze mâna în negocierile cu Turcia, care cere concesii în schimb, cum ar fi liberalizarea conditiile de intrare în UE pentru cetatenii turci.

Interventia cancelarului în fata deputatilor a avut ca scop sa-i convinga sa adopte o lege care înaspreste conditiile privind acordarea dreptului de azil în Germania. Votul este prevazut în a doua parte a zilei de joi.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...