Cuba neagă că a trimis trupe în Siria în ajutorul lui Assad

Guvernul cubanez a negat sâmbătă ceea ce a numit informaţii 'iresponsabile şi neîntemeiate' că a trimis trupe în Siria în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, notează agenţia Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - D, 18 oct. 2015, 06:12
Cuba neagă că a trimis trupe în Siria în ajutorul lui Assad

Oficialul din Ministerul de Externe Gerardo Penalver ‘a negat categoric şi a respins informaţiile iresponsabile şi neîntemeiate asupra unei presupuse prezenţe a trupelor cubaneze în Republica Arabă Siriană’, se afirmă într-un comunicat al guvernului.

Universitatea Institutului din Miami pentru Studii Cubaneze şi Cubanezo-Americane a difuzat marţi ceea ce a numit drept informaţii neconfirmate de la o sursă neprecizată că trupe cubaneze au fost reperate în Siria ‘în sprijinul dictatorului Siriei Assad şi implicării Rusiei în această ţară’.

Fox News a reluat informaţiile institutului miercuri, citând un oficial anonim american care le-a ‘confirmat’. Informaţiile au circulat apoi în social media, aminteşte Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest a declarat joi că guvernul Statelor Unite nu a văzut nicio dovadă care să indice că informaţiile sunt adevărate.

Cuba a trimis trupe în Africa în sprijinul guvernelor de stânga din Angola şi Etiopia în anii 1970 şi 1980, dar s-a retras de mult din campaniile militare peste hotare.

În schimb, anul trecut a ajuns la o detensionare cu Statele Unite, restabilind legăturile diplomatice cu inamicul ei din perioada Războiului Rece după o pauză de 54 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...