Iranul a notificat AIEA că va aplica Protocolul adiţional la Tratatul de neproliferare nucleară

Iranul a notificat duminică Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) că va aplica Protocolul adiţional la Tratatul de neproliferare nucleară, etapă în implementarea acordului istoric semnat în luna iulie la Viena, a anunţat agenţia Naţiunilor Unite, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 18 oct. 2015, 16:49
Iranul a notificat AIEA că va aplica Protocolul adiţional la Tratatul de neproliferare nucleară

‘La 18 octombrie, directorul general al AIEA a fost informat de Republica Islamică Iran că (…) Iranul va aplica cu titlu provizoriu Protocolul adiţional’, se precizează în comunicatul difuzat la Viena.

Măsura, care va permite în special controale întărite din partea AIEA, este inclusă în acordul semnat la 14 iulie între marile puteri şi Teheran.

Anunţul intervine cu puţin înainte ca şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, şi ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, să publice în cursul zilei o declaraţie comună referitoare la o ridicare a sancţiunilor europene, prevăzută în documentul de la Viena.

UE urmează să ridice formal sancţiunile duminică, dar măsura va intra efectiv în vigoare cel mai devreme la finele lunii decembrie.

Până atunci, directorul general al Agenţiei, Yukiya Amano, urmează să facă publice la 15 decembrie ‘concluziile finale’ cu privire la respectarea de către Teheran a angajamentelor asumate, etapă ce condiţionează o viitoare ridicare a sancţiunilor aplicate Iranului.

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...