Uniunea Europeană a adoptat cadrul legislativ pentru ridicarea tuturor sancţiunilor împotriva Iranului

Uniunea Europeană a adoptat, duminică, cadrul legislativ pentru ridicarea tuturor sancţiunilor aplicate Iranului, dar măsura nu va intra în vigoare decât cu condiţia ca Teheranul să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin acordul semnat cu marile puteri în luna iulie, la Viena, a anunţat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, transmite AFP.
Economica.net - D, 18 oct. 2015, 18:38
Uniunea Europeană a adoptat cadrul legislativ pentru ridicarea tuturor sancţiunilor împotriva Iranului

‘UE a adoptat astăzi cadrul legislativ pentru ridicarea tuturor sancţiunilor economice şi financiare legate de programul nuclear’, se precizează într-un comunicat comun al dnei Mogherini şi ministrului de externe iranian, Mohammad Javad Zarif.

Iranul a notificat duminică Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) că va aplica Protocolul adiţional la Tratatul de neproliferare nucleară, etapă în implementarea acordului istoric semnat la Viena.

‘La 18 octombrie, directorul general al AIEA a fost informat de Republica Islamică Iran că (…) Iranul va aplica cu titlu provizoriu Protocolul adiţional’, se precizează în comunicatul agenţiei.

Măsura, care va permite în special controale întărite din partea AIEA, este inclusă în acordul semnat la 14 iulie între marile puteri şi Teheran.

Anunţul a intervenit cu câteva ore înainte de comunicatul comun referitor la ridicarea sancţiunilor europene, prevăzută în documentul de la Viena. Măsura va intra efectiv în vigoare cel mai devreme la finele lunii decembrie.

Până atunci, directorul general al Agenţiei, Yukiya Amano, urmează să facă publice la 15 decembrie ‘concluziile finale’ cu privire la respectarea de către Teheran a angajamentelor asumate, etapă ce condiţionează o viitoare ridicare a sancţiunilor aplicate Iranului.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...