Au început lucrările de refacere a lotului trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie

Lucrările de refacere a lotului trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, care a fost închis la începutul lunii septembrie, între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, au fost demarate, termenul limită pentru finalizare fiind luna decembrie, scrie Mediafax. 
Economica.net - lun, 19 oct. 2015, 09:43
Au început lucrările de refacere a lotului trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a vizitat săptămâna trecută şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie şi a anunţat că l-a convocat la Bucureşti pe constructorul autostrăzii Sibiu-Orăştie, de la care aşteaptă soluţii şi un calendar al lucrărilor pentru remedierea problemelor.

O porţiune de 200 de metri din Autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, va fi demolată şi refăcută complet pe cheltuiala antreprenorului, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii, estimâdu-se că lucrările vor fi gata în decembrie.

Concluzia apare într-un raport al Companiei de Autostrăzi, în care specialiştii Direcţiei Calitate solicită demolarea şi refacerea unei secţiuni din Autostrada Sibiu-Orăştie.

În raportul specialiştilor CNADNR se arată că fundaţia autostrăzii nu a fost executată corect şi cu materialele prevăzute în proiect, iar în zona kilometrului 60+600 metri există infiltraţii de apă la o adâncime de 8-10 metri.

„Ca urmare (a problemelor constatate – n.r.) solicităm extinderea investigaţiilor din corpul autostrăzii pe o lungime corespunzătoare în stânga şi în dreapta zonei de la kilometrul 60+600 metri până la eliminarea din fundaţie a argilei contractile şi realizarea corpului autostrăzii pe o fundaţie sănătoasă”, concluzionează specialiştii companiei de drumuri.

Sursele citate arată că demolarea şi refacerea autostrăzii vor avea loc „pe o lungime de aproximativ 200 de metri”, pe cheltuiala antreprenorului, iar lucrările ar urma să fie finalizate în decembrie, când autostrada va fi redeschisă circulaţiei.

Începând cu data 7 septembrie, CNADNR a restricţionat total traficul rutier între nodul rutier Sălişte (km 270+020) şi nodul rutier Cunţa (km 292+455).

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...