Nicuşor Constantinescu, condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat, miercuri, de judecătorii Tribunalului Constanţa, la 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul Centrul Militar Zonal (CMZ) Constanţa, în care este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Decizia instanţei nu este definitivă.
Economica.net - mie, 28 oct. 2015, 09:29
Nicuşor Constantinescu, condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal

În respectivul dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, în 2014, de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu în formă continuată, fiind acuzat că în perioada 2009 – 2013 nu a asigurat finanţarea CMZ conform atribuţiilor legale care îi reveneau ca preşedinte al CJ Constanţa.

Potrivit anchetatorilor, prin faptele de care este acuzat, Constantinescu a provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale de circa 67.000 de lei.

Pe lângă dosarul privind subfinanţarea Centrului Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu este judecat, la Constanţa, într-un alt dosar referitor la finanţarea ilegală a cluburilor sportive, în care este acuzat de mai multe infracţiuni printre care abuz în serviciu şi conflict de interese.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...