Teodorovici: Este foarte important să stimulăm primăriile să acţioneze pe piaţă ca şi companii

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la Satu Mare, că este important ca primăriile să acţioneze ca şi companiile private, încercând să atragă şi să dezvolte afaceri pe plan local, pentru a asigura bugetul necesar întreţinerii obiectivelor publice, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 30 oct. 2015, 16:28
Teodorovici: Este foarte important să stimulăm primăriile să acţioneze pe piaţă ca şi companii

‘Pentru mine, ca şi om de finanţe, este foarte important ca noi să reuşim să stimulăm primăriile să acţioneze pe piaţă ca şi companii, în sensul de atrage, de dezvolta afaceri la nivel local, în urma cărora să aducă la bugetele locale venituri suplimentare, pentru a-şi putea, mai departe, dezvolta alte şi alte proiecte. Este foarte important acest lucru. Dacă nu, va fi foarte greu să menţineţi întreţinerea unor drumuri pe care le faceţi acum sau a altor obiective publice. De undeva banii trebuie să vină la bugetele locale’, a declarat Teodorovici, la o întâlnire cu autorităţi publice locale, reprezentanţi ai CJ şi ai Primăriei Satu Mare.

Potrivit acestuia, ministerul pe care îl conduce a adoptat o ‘schimbare de filozofie’ privind alocarea resurselor financiare către administraţiile locale, acordând sprijin sub formă de împrumuturi rambursabile şi nu de granturi, ca până acum, pe de o parte, iar pe de alta, plătind doar ‘în funcţie de cât se lucrează’.

‘E schimbare de filozofie în tot ce înseamnă finanţele publice. Adică nu se mai dau bani pur şi simplu oricui, ci doar celor care efectiv nu pot şi o demonstrează. (…) Banii, în anii trecuţi, i-am ‘pompat’ ca şi granturi, ca şi sume care nu se mai întorceau la bugetul de stat, pentru a putea fi folosiţi la alte proiecte de investiţii pe care le au comunităţile. Pe de o parte. Pe de altă parte, finanţăm în funcţie de cât se lucrează. Nu se lucrează în funcţie de cât se plăteşte, cum a fost, din păcate, până în prezent. Adică, cu alte cuvinte, lucraţi şi veniţi cu facturi către Ministrul Dezvoltării, cât puteţi de repede. Primul venit, primul servit! Toate vor fi în sprijinul spiritului de competiţie între concurenţi’, a subliniat Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria prelucrătoare din România a înregistrat în august cea mai mare îmbunătăţire a condiţiilor de producţie din ultimii doi ani, indicele BCR PMI urcând la 51,1 puncte, de la 50,1......
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat ...
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...