Sute de oameni au venit sâmbătă la Centrul de hematologie din Capitală pentru a dona sânge

Aproape 600 de persoane au venit sâmbătă la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti din strada Dr. Constantin Caracaş nr. 2, de lângă Piaţa Victoriei, în urma apelului Ministerului Sănătăţii şi ISU Bucureşti, pentru a dona sânge şi a ajuta victimele incendiului de la clubul Colectiv.
Economica.net - S, 31 oct. 2015, 11:59
Sute de oameni au venit sâmbătă la Centrul de hematologie din Capitală pentru a dona sânge

Directorul Centrului, Doina Goşa, a declarat pentru Agerpres că tot personalul este mobilizat pentru a prelua persoanele ce doresc să doneze sânge.

‘Este o mobilizare generală, o solidaritate cum nu am văzut până acum. Oamenii au venit în număr mare, sute de oameni au venit astăzi aici, iar azi noapte 150 de persoane au venit să doneze. Am deschis centrul de la ora 1.30 şi lucrăm în continuare. Sângele pe care îl colectăm îi testăm, în procesăm şi apoi îi dăm spitalelor la cerere. Nu oricine doreşte poate fi şi donator, noi facem şi o triere’, a spus Goşa.

Doina Goşa a precizat că oamenii au venit să dea ‘o mână de ajutor’. Ea a spus că victimele incendiului au suferit răni grave şi vor avea nevoie de intervenţii chirurgicale laborioase şi în perioada următoare.

‘Am venit imediat ce am auzit, mi se pare incredibil ce s-a întâmplat, este o tragedie, oamenii s-au mobilizat, că fiecare s-a gândit să dea o mână de ajutor.(..) Am primit multe telefoane, s-au mobilizat şi Jandarmeria, Poliţia, clinici private, multă lume şi-a manifestat interesul şi disponibilitatea’, a mai spus Goşa.

Ea a anunţat că va menţine deschisă unitatea medicală sâmbătă şi duminică până seara târziu.

Persoanele care vor să doneze trebuie să completeze un formular medical şi primesc un bon de ordine. Într-o zi normală, la centru se prezintă circa 200 de persoane şi se recoltează sânge de la circa 150, după ce se face o triere medicală de către personalul de specialitate.

Guvernul a decretat trei zile de doliu naţional, începând de sâmbătă, ca urmare a incendiului din seara zilei de 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Capitală, care s-a soldat cu 27 de morţi şi peste 150 de răniţi.

Te-ar mai putea interesa și
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial....
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...