Catastrofă aviatică în Egipt: Air France şi Lufthansa nu mai survolează peninsula Sinai

Companiile aeriene Air France şi Lufthansa au decis ca avioanele lor să ocolească spaţiul aerian al peninsulei egiptene Sinai, ca măsură de precauţie după prăbuşirea acolo a unui avion Airbus A321 aparţinând unei companii ruse, transmite AFP.
Economica.net - S, 31 oct. 2015, 18:08
Catastrofă aviatică în Egipt: Air France şi Lufthansa nu mai survolează peninsula Sinai

Anunţul survine după ce gruparea jihadistă Statul Islamic a postat pe Twitter un mesaj în care susţine că avionul a fost doborât de ramura ei egipteană, Wilayat Sina, ca represalii pentru bombardamentele Rusiei în Siria.

Totuşi, atât autorităţile de la Moscova cât şi cele de la Cairo afirmă că nu au niciun indiciu care să poată confirma această teorie, insistând că ipoteza unei defecţiuni tehnice este mult mai probabilă.

Avionul companiei ruse Metrojet (cunoscută şi sub numele de Kogalâmavia) efectua sâmbătă o cursă charter turistică între staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh şi oraşul rus Sankt Petersburg. A decolat la ora locală 05:51, iar contactul radar a fost pierdut 23 de minute mai târziu, când avionul se afla la o altitudine de aproape 9.400 de metri. La bord se aflau 217 pasageri (214 ruşi şi 3 ucraineni) şi 7 membri ai echipajului, de asemenea ruşi, şi nu există supravieţuitori. Conform primelor date, după pierderea contactului radar avionul a intrat într-un picaj abrupt. Anterior, comandantul a transmis turnului de control că are probleme cu echipamentele de comunicaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Două trenuri au intrat în coliziune duminică la sud de capitala egipteană Cairo, provocând deraierea mai multor vagoane şi cel puţin 7 decese şi rănirea a 112 persoane, conform unui bilanţ......
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Solar Art-Overall Company, unul dintre principalii furnizori de soluții complete de iluminat din România, a implementat ...
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au ...
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele ...