Teodorovici: FMI a cerut în mod expres, pentru ANAF şi pentru marii contribuabili, o creştere salarială

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a spus luni că Fondul Monetar Internaţional 'a cerut în mod expres, pentru ANAF şi pentru marii contribuabili, să fie o creştere salarială', transmite Agerpres.
Economica.net - lun, 02 nov. 2015, 16:19
Teodorovici: FMI a cerut în mod expres, pentru ANAF şi pentru marii contribuabili, o creştere salarială

‘De asemenea, Comisia Europeană a cerut (creştere salarială, n.r.) pentru cei de la achiziţii publice, de la cei care se aşteaptă să pună la punct un sistem de achiziţii mult mai performant, iar cei de la ANAF, ştim foarte bine, au muncit în 2015, efectiv, într-un mod substanţial, să spunem, au adus la bugetul de stat sume importante. Aşteptăm tot de la ei, mai departe, ca în 2016 să îşi menţină cel puţin acelaşi nivel de activitate. Fără un astfel de stimul financiar, efectele pot fi mult mai mici’, a mai spus Eugen Teodorovici.

Aproximativ 5.700 de salariaţi din Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Achiziţii Publice vor beneficia de majorarea salariilor de bază, în medie, cu 22%, potrivit unui comunicat al MFP transmis săptămâna trecută.

Pentru a majora salariile celor care sunt în sistem, MFP a renunţat la unele cheltuieli pentru anul 2016, astfel că limita de cheltuieli aprobată de Guvern pentru anul viitor este aceeaşi.

‘Este un principiu pe care mi l-aş dori foarte mult să fie, începând cu anul viitor, prevăzut în bugetul pe 2016, şi anume: fiecare ordonator de credite să poată să decidă, în baza unei abordări mult mai eficiente, cum are de gând să reformeze sistemul, şi poate chiar să renunţe la o parte din cheltuielile nejustificate sau care nu au o valoare adăugată, aşa cum ne dorim cu toţii, ca să îndrepte o astfel de resursă către partea de personal, către cei care merită să rămână în sistem. Este ceea ce noi, la Finanţe, am avut în vedere, în sensul că, pentru anul 2016, limita de cheltuieli pe care noi o avem aprobată de Guvern este aceeaşi, nu s-a schimbat, în sensul că am renunţat la alte cheltuieli de care puteam să ne dispensăm pentru a putea să avem un astfel de stimul financiar pentru cei care sunt în sistem’, a menţionat Eugen Teodorovici. 

Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX au declarat vineri că majorarea de peste 50% a salariilor de bază acordată de la 1 noiembrie 2015 angajaţilor din sectorul finanţe vizează doar salariaţii din structurile centrale, fapt pentru care, luni, toate sindicatele afiliate la SED LEX vor organiza şedinţe cu membrii de sindicat pentru a decide reacţia la nivel naţional faţă de această decizie a Guvernului. 

În context, ministrul Finanţelor a ţinut să facă o clarificare referitoare la această creştere a salariilor de la Ministerul Finanţelor, menţionând că majorarea este, în medie, de 22%. 

‘Nu este o creştere de 60%. Sunt 25 de clase salariale, ceea ce înseamnă o creştere salarială de 22%, ca şi medie. Astăzi am avut o discuţie cu colegii de la sindicate pentru a găsi cea mai adecvată formulă în acest sens şi vom continua astăzi discuţiile’, a mai spus Eugen Teodorovici. 

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa prin intermediul parteneriatelor cu alţi producători auto, ceea ce îi va permite să utilizeze fabricile existente, au declarat o serie de......
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Confruntaţi cu o insecuritate în creştere, peruanii merg la urne duminică pentru a-şi alege preşedintele dintr-un număr ...
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Un accident feroviar s-a produs duminică, în jurul orei 12:52, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanţa, ...
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă pe piață
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 6% în primul trimestru din 2026, pe fondul cererii slabe și al crizei ...