Profitul Deutsche Telekom, în creştere în T3 datorită subsidiarei din SUA

Profitul trimestrial al Deutsche Telekom a depăşit estimările analiştilor, în condiţiile în care deprecierea euro a condus la majorarea câştigurilor subsidiarei sale din SUA, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 05 nov. 2015, 11:21
Profitul Deutsche Telekom, în creştere în T3 datorită subsidiarei din SUA

Deutsche Telekom deţine 66% din acţiunile T-Mobile US, a cărei valoare de piaţă se ridică la aproximativ 31,5 miliarde de dolari. T-Mobile a depăşit Sprint Corp în acest an, devenind al treilea operator de telefonie mobilă din SUA după numărul de clienţi, scrie Agerpres.

Profitul ajustat înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare a crescut cu 13% în trimestrul trei din 2015, la 5,17 miliarde de euro (5,6 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 5,14 miliarde de euro. Vânzările celui mai mare operator de telefonie din Europa au urcat cu 9,3% în perioada iulie – septembrie 2015, la 17,1 miliarde de euro, uşor sub previziunile analiştilor, de 17,3 miliarde de euro.

Joi dimineaţă, acţiunile Deutsche Telekom au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu 2%, evaluând compania la 76 miliarde de euro.

Vânzările în Germania au urcat cu 0,1% în trimestrul trei din 2015, la 5,6 miliarde de euro, în timp ce profitul operaţional ajustat a scăzut cu 2,4%, la 2,3 miliarde de euro.

În Europa, veniturile Deutsche Telekom s-au diminuat, în special în Austria, Grecia, Olanda şi România. Profitul operaţional ajustat a crescut în Polonia, Croaţia şi Cehia.

Deutsche Telekom a confirmat estimarea privind obţinerea unui profit ajustat înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare de 18,3 miliarde de euro în acest an şi un flux de numerar de aproximativ 4,3 miliarde de euro.

În funcţie de aprecierea dolarului, profitul operaţional ar putea ajunge în 2015 la 19,3 miliarde de euro, a anunţat compania germană.

Profitul net a urcat la 809 milioane de euro în trimestrul trei din 2015, faţă de 506 milioane de euro în perioada similară din 2014.

Deutsche Telekom este prezent în aproximativ 50 de ţări şi are circa 228.000 de angajaţi la nivel mondial. Grupul a generat venituri de 62,7 miliarde euro în anul financiar 2014, mai mult de 60% din această valoare fiind consemnată în afara Germaniei.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.

Te-ar mai putea interesa și
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a provocat un incendiu la bord, relatează AFP şi Reuters....
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...