Gorghiu: Preşedintele Iohannis ne-a propus varianta unui guvern tehnocrat. PNL este de acord

Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au declarat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis propune varianta unui guvern şi a unui premier tehnocrat, liberalii fiind de acord cu această variantă, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 09 nov. 2015, 18:55
Gorghiu: Preşedintele Iohannis ne-a propus varianta unui guvern tehnocrat. PNL este de acord

‘Astăzi, în discuţiile pe care le-am avut, preşedintele a adus în discuţie, ne-a propus varianta unui guvern tehnocrat, a unui prim-ministru tehnocrat, o variantă cu care PNL este de acord. Este o variantă care impune din partea noastră o agendă, un calendar foarte precis în interiorul căruia va trebui să demareze toate reformele pe care noi le dorim’, a spus Gorghiu, la Palatul Cotroceni.

Ea a precizat că PNL a propus varianta organizării alegerilor anticipate pentru care era necesar un acord cu celelalte partide parlamentare.

‘Mare parte dintre partidele parlamentare nu au fost de acord cu ideea alegerilor anticipate, motiv pentru care PNL nu a dorit să blocheze dialogul pentru a ieşi din această criză politică’, a explicat Gorghiu.

Ea a subliniat că PNL nu a fugit de ideea de guvernare şi că are premier desemnat în persoana lui Cătălin Predoiu, un cabinet de miniştri din umbră şi un program de guvernare, dar în contextul actual înţelege raţiunea preşedintelui Iohannis de a face o propunere de prim-ministru tehnocrat.

Liderul PNL a arătat că un premier tehnocrat va trebui că agreeze cu partidele politice o serie de teme, precum depolitizarea administraţiei, alegerea primarilor în două tururi, menţinerea statului de drept, buget de investiţii.

‘Dacă acest guvern condus de un prim-ministru tehnocrat nu va înţelege că va trebui să-şi fixeze ca prioritate zero depolitizarea administraţiei de sus până jos credem că tot PSD va guverna de facto’, a punctat Gorghiu.

Copreşedintele liberalilor Vasile Blaga a precizat că PNL nu a propus variante de premier sau de miniştri tehnocraţi.

‘Preşedintele ne-a propus ca şi soluţie clară, astăzi, un premier şi un guvern compus din miniştrii tehnocraţi, un premier care să cunoască administraţie şi un guvern care să nu aibă asupra sa nicio umbră că nu ar îndeplini criteriile de moralitate necesare în astfel de funcţii. Acel premier va trebui să vină şi la PNL, va trebui să meargă şi la alte partide pentru a obţine susţinere parlamentară şi evident, atunci, vom discuta cu domnia sa (…) despre priorităţile noastre care în mare parte coincid cu cele ale străzii’, a adăugat Blaga.

El crede că un Guvern de tehnocraţi va trece în Parlament.

Tot luni seara, liderul PSD Liviu Dragnea a spus ca la consultările cu preşedintele Iohannis, partidului său l-a propus pe viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Liviu Voinea, în funcţia de premier.

„Ne-am gândit la Liviu Voinea, care îndeplineşte criteriile de expertiză şi care se bucură de credibilitate. Este un poltician cu experienţă. Am avut o discuţie şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, care a spus că dacă Liviu Voinea va fi nominalizat pentru funcţia de premier, va avea tot sprijinul BNR”, a declarat Liviu Dragnea.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu s-a declarat convinsă luni seara că preşedintele Klaus Iohannis va avea o propune distinctă de premier faţă de cea avansată de PSD.

‘Sunt sigură că preşedintele va avea o propunere distinctă (de premier – n.r.) de cea a PSD, ca să eliminăm orice fel de dubiu’, a spus Gorghiu, la Palatul Cotroceni.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a comentat propunerea de către PSD a lui Liviu Voinea pentru funcţia de premier.

‘Dl Voinea nu a fost în stare să gestioneze bugetul şi până şi PSD l-a dat afară. Cum o să gestioneze Guvernul României?’, a spus Blaga.

El a subliniat că PNL nu va vota niciodată în Parlament un premier propus de PSD.

‘Nu o să votăm niciodată un premier propus de PSD. Suntem în opoziţie cu PSD, asta înseamnă opoziţie’, a completat Blaga.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri au turcii pe plan local
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri ...
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează achiziția Sika a companiei Akkim din Turcia, inclusiv filiala din România, Akkim Europe. Sika a anunțat în luna februarie a acestui an că......
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Birourile reglabile intră tot mai des în bugetele de dotare ale companiilor. Ce prețuri la birouri reglabile justifică ...
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a declarat la TVR INFO că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma ...
Pasaj subteran la aeroportul Otopeni pentru ieșirea rapidă în DN1 – proiect
Pasaj subteran la aeroportul Otopeni pentru ieșirea rapidă în DN1 – proiect
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) analizează construirea unui pasaj subteran în zona de sud a Aeroportului ...