Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 10.11.2015

Leul continuă să se deprecieze pe piaţa interbancară după ce ieri principalele monede au înregistrat noi maxime la cursul BNR.
Economica.net - mar, 10 nov. 2015, 05:14
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 10.11.2015

Euro a crescut la 4,46 lei pe piaţa interbancară la o oră după ce BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4580 lei/euro, un nou maxim al ultimelor patru luni. Euro nu a mai ajuns la o valoare atât de ridicată în faţa leului din 9 iulie 2015 când Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de 4,4805 lei/euro. Moneda europeană a deschis ziua tot la 4,46 lei, dar după ora 9 a scăzut la 4,45 lei.

Dolarul continuă să crească şi ajunge la 4,14 lei, faţă de 4,13 lei, cursul de ieri de la BNR când moneda americană a atins maximul ultimelor şapte luni. Dolarul nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 21 aprilie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,1655 lei/dolar. Moneda americană a stat la 4,15 lei, în primele ore ale dimineţii.

Francul creşte la 4,13 lei, faţă de 4,12 lei, cursul anunţat ieri de banca centrală. Moneda elveţiană a atins un nou maxim al ultimelor două luni (4,1298 lei – 20 august 2015).

*Datele sunt valabile pentru ora 9.40, 10 noiembrie 2015.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4580 lei/euro, 4,1211 lei/franc elveţian şi 4,1329 lei/dolar.

Dacă vor fi alegeri anticipate, euro ar putea ajunge la 4,5 lei – analişti

„Dacă nu se va ajunge la o înţelegere rapidă pentru formarea unui nou Guvern, ne putem aştepta ca euro să continue să se aprecieze şi să testeze din nou rezistenţa de la 4,5 lei. Chiar dacă va trece de acest nivel însă, experienţa crizelor politice anterioare, mai mici sau mai mari, ne arată că pe termen mediu intervalul de variaţie al cursului valutar nu se schimbă în mod semnificativ, acest lucru având loc doar în cazul unor evenimente economice importante, nu în cazul celor politice”, a declarat Marius Pandele, analist la casa de brokeraj Prime Transaction.

„Leul se depreciază într-o reacţie tipică de repoziţionare în momente de incertitudine. Dincolo de tiparul reacţiei iniţiale, cursul se poate opri în jurul lui 4,45 lei. Deprecieri mai mari ar fi dacă se ajunge la alegeri anticipate, am vorbi de 4,48 – 4,50 atunci”, a declarat Claudiu Cazacu, analist şef la casa de brokeraj XTB România, pentru ECONOMICA.NET.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...