Procurorii DNA verifică la Primăria Cluj-Napoca documente dintr-un proiect european

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2012 - 2015, informează un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 10 nov. 2015, 09:52
Procurorii DNA verifică la Primăria Cluj-Napoca documente dintr-un proiect european

‘În cursul zilei de 10 noiembrie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Braşov, din care 2 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice’, se arată în comunicatul citat.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca, din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi a Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, menţionează sursa citată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, în cursul dimineţii de marţi s-a primit solicitarea, din partea DNA Cluj, de a verifica o serie de informaţii în legătură cu implementarea acestui proiect european, scrie Agerpres.

‘Este vorba de proiectul de ticketing pe care Primăria îl are în acest moment în implementare în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca şi care trebuie să se finalizeze până la sfârşitul acestui an. În cadrul proiectului de ticketing există o componentă de software care prevede montarea unui sistem electronic şi a unui program care să gestioneze întreaga bază de date a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca precum şi parte de hardware care se referă la dotarea tuturor mijloacelor de transport în comun cu validatoare care să coincidă şi să corespundă tehnic cu sistemele de eliberare a tichetelor şi practic odată implementat acest proiect se schimbă conceptul de transport pe călătorie în transport pe unitate orară’, a spus Oana Buzatu.

Ea a precizat că în acest moment nu există informaţii că o persoană anume ar fi vizată de cercetări.

Astfel, reprezentaţii din cadrul primăriei care sunt responsabili în acest proiect au pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate, a menţionat Buzatu.

De asemenea, anchetatorii s-au deplasat inclusiv în teren pentru a vedea cum a fost implementat proiectul.

‘Aşteptăm să vedem dacă au nevoie de alte informaţii. În acest moment nu există altceva decât o solicitare de punere la dispoziţie a unor informaţii’, a precizat Buzatu.

Noul sistem de ticketing, complet automatizat şi care face posibilă achiziţionarea de cartele sau bilete de călătorie pentru transportul în comun din Cluj-Napoca, a început să funcţioneze din data de 9 septembrie. Proiectul a fost realizat printr-un proiect european cu o finanţare de 33 de milioane de lei.

Cele 61 de automate de eliberare a biletelor au intrat în funcţiune treptat, pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie.

Proiectul vizează folosirea unor carduri pe lângă bilete. Noile carduri sunt echipate cu memorie locală şi microprocesor, care comunică wireless cu cititorul de carduri. Cardul conţine o interfaţă de comunicaţie radio şi memorie, este garantat pentru cel puţin 100.000 de cicluri încărcare-descărcare, durata medie de viaţă fiind de cel puţin 5 ani.

Proiectul de ticketing a început în iunie 2013, licitaţia pentru realizarea sa, organizată de Primăria Cluj-Napoca, fiind câştigată de asocierea dintre SC Ramb Sistem SRL şi SC CS Vision SRL.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea totală a deținerilor înregistrate la Depozitarul Central a depășit 414 miliarde de lei la 31 martie 2026 – ASF
Valoarea totală a deținerilor înregistrate la Depozitarul Central a depășit 414 miliarde de lei la 31 martie 2026 – ...
Valoarea totală a deţinerilor de instrumente financiare la Depozitarul Central a depăşit 414,5 miliarde de lei, respectiv 81,3 miliarde de euro, la sfârşitul primului trimestru al anului 2026,......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu „podul verde” construit peste Olt
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu „podul verde” construit peste Olt
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis vineri seara imagini cu ecoductul Călinești care ...
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Valoarea plăţilor efectuate din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în 2026, până la acest moment, ...
FOTO Orașul de lângă București unde lucrările la centură au ajuns la 30%
FOTO Orașul de lângă București unde lucrările la centură au ajuns la 30%
Lucrările la Centura Buftea au ajuns la un stadiu de 30%, transmite vineri compania de construcții PORR România.