Testele de stres din Europa vor avea loc din doi în doi ani

Autorităţile europene de reglementare se aşteaptă ca din 2016 testele de stres derulate în rândul celor mari bănci să aibă loc din doi în doi ani, a anunţat marţi Adam Farkas, director executiv al Autorităţii Bancare Europene (EBA), transmite Reuters.
Economica.net - mar, 10 nov. 2015, 11:51
Testele de stres din Europa vor avea loc din doi în doi ani

Băncile vor fi testate din doi în doi ani deoarece reglementările din industria bancară tind spre un model operaţional regulat şi solid, a explicat Adam Farkas în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a adăugat că testele de stres de anul viitor, care vor avea loc în perioada februarie – iulie, vor analiza pentru prima dată expunerea unor bănci la fluctuaţiile de schimb valutar.

Banca Centrală Europeană a publicat recent lista celor 39 de mari bănci europene care vor fi supuse la noua rundă de teste de stres în 2016 de Autoritatea Bancară Europeană.

Pe lista celor 39 de bănci se regăsesc principalele bănci prezente şi pe piaţa din România, precum Erste Group Bank şi Raiffeisen Landesbanken Holding din Austria, Societe Generale şi Credit Agricole din Franţa, UniCredit şi Intesa Sanpaolo din Italia, ING Groep din Olanda şi OTP Bank din Ungaria. În schimb, grupul bancar elen National Bank of Greece a fost testat în 2015 şi în consecinţă nu va face parte din băncile analizate în 2016.

În 2014, BCE a testat un număr de 130 de bănci din zona euro, într-un exerciţiu de amploare destinat îmbunătăţirii încrederii în acest sector, înainte ca BCE să preia atribuţiile de supervizor bancar în zona euro, începând din luna noiembrie a anului trecut.

Un test de rezistenţă este o simulare a mai multor scenarii diferite de criză financiară prin care poate fi testată soliditatea instituţiilor bancare.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...