Vicepreşedinte BCE: Este prea devreme să estimăm impactul economic al atentatelor de la Paris

Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Vitor Constancio, s-a declarat îngrijorat de atacurile teroriste de la Paris deoarece ele se adaugă dificultăţilor regionale existente, deşi este prea curând să se aprecieze impactul economic, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 16 nov. 2015, 12:51
Vicepreşedinte BCE: Este prea devreme să estimăm impactul economic al atentatelor de la Paris

‘Evenimentele care au avut loc şi răspunsurile care trebuie date nu sunt uşor de aflat deoarece conţin toate problemele cu care ne-am confruntat în ultimul timp. Până acum pieţele au reacţionat calm. Dacă nu vor exista consecinţe suplimentare, impactul nu va fi foarte extins’, a declarat Vitor Constancio la un eveniment desfăşurat luni la Frankfurt.

Pieţele bursiere europene şi Bursa de la Paris erau în scădere luni dimineaţă, după unul dintre cele mai grave atacuri teroriste din istoria Europei. Indicele principal CAC 40 al Bursei de la Paris înregistra luni dimineaţă un declin de 0,9% în timp ce indicele bursier Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,6%. Indicele Stoxx Europe 600 s-a redresat la prânz, înregistrând un avans de 0,2%. Euro s-a depreciat la 1,0728 dolari.

BCE analizează deja dacă zona euro are nevoie de măsuri suplimentare de stimulare a economiei, după ce încetinirea comerţului a pus presiune asupra inflaţiei, a explicat Vitor Constancio. Luni, Eurostat a anunţat că rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 0,1% în octombrie, de la minus 0,1% în septembrie. Viitoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene va avea loc în 3 decembrie şi atunci ar putea fi anunţate noile măsuri.

‘Efectul atacurilor depinde de evenimentele ulterioare. Dacă ele afectează încrederea consumatorilor, a oamenilor de afaceri şi aversiunea faţă de risc, atunci desigur consecinţele vor fi mai grave’, a afirmat Vitor Constancio.

Duminică, Franţa a bombardat oraşul sirian Raqqa, bastionul insurgenţilor Statul Islamic, devenind singura putere europeană care desfăşoară operaţiuni masive de luptă în Irak şi Siria. Statul Islamic a revendicat atentatele de vineri seară din Paris, soldate cu 132 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 în stare foarte gravă, potrivit celui mai recent bilanţ.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...